Sistemul Putin şi est-europenii

Miza conflictului s-a clarificat. A devenit inconfundabilă graţie ucrainenilor, care au dat curs chemării Iuliei Timoşenko şi înfruntă cu remarcabil stoicism frigul, frica şi brutalitatea unităţilor speciale ale poliţiei preşedintelui Ianukovici, omul care a hotărât că locul ţării sale nu e în libertate, ci sub cizma administraţiei Putin.

Limpede ar trebui să fie şi faptul că această miză nu priveşte doar Ucraina, ci întregul spaţiu ex-sovietic şi unele state din fostul Tratat de la Varşovia.

Spre ruşinea Occidentului, s-a crezut o vreme, în vest, că se poate vorbi şi trata cu liderul de la Kiev, deşi se ştia că actualul şef al statului ucrainean încercase, în 2004, să ajungă la putere prin fraudă electorală.

S-a mai ştiut că Ianukovici este şeful unui clan vertiginos îmbogăţit peste orice măsură, prin căi şi metode pe care, spre supărarea simpatizanţilor cei mai înverşunaţi ai preşedintelui, mai nimeni nu le consideră corecte şi legale.

Nu e un mister de pildă că Ianukovici este tatăl unui fiu dentist care şi-a făcut uriaşa avere nu din tratatul dinţilor şi măselelor pacienţilor săi, ci din afaceri imobiliare criticate nu doar de opoziţia ucraineană, ci şi de experţi occidentali. În fine, n-a fost şi nu e un secret sprijinul oligarhiei pro-ruse din estul Ucrainei de care a beneficiat din plin Ianukovici pentru a ajunge preşedinte.

Or, chiar şi bună parte din estul rusofil al Ucrainei a ajuns în cele din urmă să înţeleagă că drumul integrării în Uniunea Europeană e aducător de libertate, de justiţie reală şi de prosperitate, fiind benefic pentru ţară, în timp ce menţinerea ei în sistemul Putin ar fi un blestem.

Fiindcă acest sistem înseamnă perpetuarea unei aşa-zise „justiţii” selective, care numai justiţie nu se poate numi, devreme ce-i trimite după gratii cu precădere pe adversarii nevinovaţi ai vârfului politic, care au curajul să înfiereze fărădelegile olimpienilor. Cazul lui Serghei Magnitsky, ucis într-o puşcărie rusească, este, pentru Federaţia Rusă, la fel de emblematic precum cazul Timoşenko sau cel al fostului ministru de interne de la Kiev pentru Ucraina.

Sistemul Putin echivalează cu transformarea libertăţii individuale şi naţionale în libertatea de răspundere a unei elite oligarhice, pentru care legile nu mai contează. Izbăvită de teama de o magistratură independentă şi de eventualitatea de a fi eliminată de la cârmă prin alegeri netrucate, această elită se poate chivernisi după pofta inimii, abuzând fără jenă de privilegiile şi prerogativele ei.

Nu e greu deci de înţeles că sistemul Putin se lasă, nu doar în Rusia, ci oriunde este aplicat, cu desfiinţarea treptată a bazelor statului de drept şi amânarea la calendele greceşti a edificării democraţiei liberale.

În numele cui acţionează deci Ianukovici? În al său propriu, în numele clanului său, al clienţilor lui şi al profitorilor aciuaţi într-o administraţie coruptă până în măduva oaselor, din care nu puţini sunt foşti kaghebişti, alcătuind împreună cu varii patroni de presă şi delincvenţi de drept comun o mafie redutabilă.

Or, compoziţia aceste lumi moralmente complet declasate nu e de natură să alimenteze speranţele pioase exprimate de unii politicieni occidentali, care nădăjduiesc ca protestele ucrainenilor să-l determine pe Ianukovici să accepte deblocarea drumului spre Europa, prin organizarea de alegeri anticipate.

Concomitent, statele şi naţiunile aflate în zona de interes a drumului neo-imperial al Rusiei lui Putin, în special cele din Balcani, ar face bine să ia aminte. În mod vădit, Kremlinul încearcă să refacă integral fosta sferă de influenţă sovietică, exportând pretutindeni ceea ce părea să fie rezervat doar nefericiţilor din Belarus şi Transnistria.

Această operaţiune implică un stăruitor efort de lichidare a influenţei americane şi occidentale din ţările vizate. Iar dacă pentru scopul suprem al Putinismului banii oligarhiei din subordinea Kremlinului nu ajung, e foarte probabil ca Moscova să tolereze fără mari probleme investiţiile chineze.

Nu e clar ce şanse au protestatarii de la Kiev. Forţele cu care se confruntă sunt formidabile, iar la alt ajutor din afară dincolo de solidaritate şi susţinere morală nu prea se pot aştepta.

Şi totuşi. Oricât de riguroase ar fi, calculele de-acasă ale potentaţilor nu se potrivesc întotdeauna cu socotelile din târg. În cel ucrainean, oamenii i-au dat cuvenita replică satrapului. Setea de neatârnare şi de stat de drept e mare şi la Sofia, unde protestele anti-oligarhice nu contenesc. Rămâne de văzut cum îşi vor apăra libertatea românii şi fraţii lor basarabeni.