1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Situaţia din teritoriile palestiniene a devenit explozivă

8 octombrie 2011

Forţele de securitate israeliene sunt aparent neputincioase în faţa violenţei coloniştilor israelieni radicali. După incendierea unei moschei din nordul Israelului, poliţia a arestat un suspect.

https://p.dw.com/p/12oBm
Violențele dintre armata israeliană și palestinieni încurajează radicalismul coloniștilor evreiImagine: dapd

Situaţia rămâne însă periculoasă, fiindcă violenţa nu este îndreptată numai împotriva palestinienilor, ci şi împotriva activiştilor pentru drepturile omului. În plus, ameninţate au ajuns să fie însăşi forţele de securitate israeliene.

Avertismentele se fac auzite pretutindeni în aceste zile. După incendierea unei moschei din satul Tuba Sangria, aflat în nordul Israelului şi locuit de beduini, chiar şi ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a recunoscut că violenţa coloniştilor evrei radicalizaţi a devenit o problemă. El avertizează, însă, că nu numai coloniştii sunt de vină pentru situaţia în care s-a ajuns.

Israel Ehud Barak verlässt Labor Party und will neue Partei gründen
Ministrul israelian al apărării, Ehud BarakImagine: dapd

"De ambele părţi se poate constata un potenţial radical. În ultima vreme am putut vedea astfel de cazuri în tabăra noastră. Există un foarte periculos butoi cu pulbere de ambele părți. De aceea trebuie să acţionăm corespunzător. Aceasta înseamnă că trebuie să aplicăm legea în interiorul statului Israel. "

În context, activitatea forţelor de securitate devine tot mai dificilă, după cum informează serviciul secret intern israelian. Cotidianul "Haaretz" relatează că poliţiştii şi militarii au devenit şi ei de o bună bucată de vreme o ţintă a coloniştilor, mai ales în Cisiordania.

Menahem Landau, fost colaborator al serviciilor secrete, a deplând lipsa de cooperare dintre colonişti şi aparatul de securitate: "Chiar dacă liderii coloniştilor condamnă astfel de fapte, aceasta nu este de ajuns. Ei trebuie să colaboreze cu serviciile de securitate. Fără colaborarea lor, serviciile nu au nicio şansă."

Mulţi dintre coloniştii radicali vor să acrediteze ideea că mişcarea lor este supravegheată de serviciile secrete israeliene, dar că statul închide ochii. Itamar Ben Gvir, un lider al coloniştilor care trăieşte în Kiryat Arba, în apropiere de Hebron, deci pe teritoriu palestinian, a declarat că nu a fost surprins de incendierea moscheii.

"Era previzibil. Este normal ca dintr-o comunitate care se simte abandonată şi atacată în permanenţă să iasă câte unii şi să comită astfel de fapte."

Între aceste fapte reprobabile se numără incendierea lăcaşurilor de cult musulmane, avarierea automobilelor care aparţin palestinienilor, tăierea măslinilor din plantaţii arabe şi marşuri demonstrative prin aşezările palestiniene. Acestea sunt privite ca acte de răzbunare pentru, de exemplu, atacarea cu pietre a maşinilor cu care se deplasează israelienii.

Erneute Gewalt zwischen Israel und Palästinensern August 2011
Tineri palestinieni lângă o motocicletă distrusă de israelieniImagine: dapd

Coloniştii se simt încurajaţi şi de acţiuni ale armatei israeliene, care, în calitate de ocupant, distruge fântâni şi rezervoare de apă ale palestinienilor sau demolează construcţii ridicate fără aprobare.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld, recunoaşte că numărul atacurilor asupra palestinienilor şi bunurilor care le aparţin acestora este de câteva luni în creştere.

"Anul trecut au existat numeroase incidente în Iudea şi Samaria, adică în Cisiordania. Poliţia a înfiinţat o unitate specială care se ocupă în special de astfel de incidente, cum ar fi atacarea vehiculelor palestinienilor sau, din nefericire, avarierea unor moschei din Iudea şi Samaria."

După incendierea moscheii din Tuba Sangria, poliţia a reţinut mai mulţi suspecţi. Cel puţin  unul dintre ei a fost plasat în stare de  arest preventiv.

Autor: Torsten Teichmann / Ioachim Alexandru
Redactor: Ovidiu Suciu