Slovacia şi România, la unison pe tema maghiară

Potrivit paginii electronice a postului de radio şi televiziune B92 din Serbia, ministrul de Externe al Slovaciei, Ján Kubiš, a declarat că, spre deosebire de Serbia, ţara sa nu recunoaşte drepturile colective ale minorităţilor şi că nu intenţionează să recunoască nici o formă de autonomie pentru minoritatea maghiară din Slovacia.

El a făcut această declaraţie ca un comentariu la solicitarea pe care minoritatea maghiară din Voievodina a adresat-o Ungariei pentru a promova la nivelul UE ideea autonomiilor în ţările cu minoritate maghiară. “Acest lucru nu se va întîmpla în Slovacia”, a întărit Ján Kubiš.

Tonul acestei declaraţii mi se pare ceva mai aspru decît acela al politicienilor de la Bucureşti (cu excepţia desigur a PRM-ului).

În România, în ciuda disputelor binecunoscute, s-a produs o mai mare familiarizare a mediilor politice româneşti şi maghiare, UDMR, începînd cu toamna lui 1996, făcînd parte din toate majorităţile guvernamentale.

Cu toate acestea, în esenţă, politica românească şi politica slovacă sînt identice. Într-adevăr, preocuparea principală este de a nu admite ceea ce juridic se numesc “drepturile colective”.

În virtutea drepturilor colective o comunitate naţională poate revendica autonomia şi autoguvernarea, aşa cum caută bunăoară să obţină maghiarii din Mureş, Harghita şi Covasna.

Preşedintele Traian Băsescu, în anumite momente de importanţă strategică, a declarat la rîndul său că România nu recunoaşte drepturile colective, poziţie care i-a permis să respingă independenţa provinciei Kosovo, să susţină politica Georgiei în relaţia cu separatiştii susţinuţi de Moscova şi, totodată, să respingă revendicările autonomiste ale ungurilor din Trasnilvania.

Recent Guvernul a interzis organizarea în secuime a unor referendumuri pe tema autonomiei în ziua alegerilor legislative.

Politicienii români ştiu foarte bine că dacă vor recunoaşte independenţa provinciei Kosovo, vor pierde o bătălie juridică nu pe plan internaţional, ci pe planul politicii interne.

Tocmai de aceea UDMR, deşi face parte din Guvernul de la Bucureşti, a făcut opinie separată, pronunţîndu-se în favoarea independenţei provinciei Kosovo.

Dar faptul că politica românească caută să se sprijine pe politica slovacă şi, invers, cea slovacă pe politica românească arată o anumită slăbiciune a acestui punct de vedere.

Autonomia unei minorităţi naţionale nu mai poate fi văzută, astăzi, ca parte a geopoliticii.

Odinioară, problema minorităţii maghiare era legată strîns de politica expansionistă a Ungariei şi de sistemul ei de alianţe, astăzi, în schimb, cînd România şi Ungaria fac deopotrivă parte din UE şi ţin în comun şedinţele de guvern, vechile raţionamente geopolitice nu mai sînt valabile. România nu mai are nevoie de o “axă” cu Slovacia pentru a-şi apăra interesele. Iar minoritatea maghiară nu este coloana a 5-a.