1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Slovacia: Modelul, mafia și marea politică

12 martie 2018

Slovacia se află, de două săptămâni, în cea mai profundă criză din ultimii 25 de ani, declanșată de uciderea jurnalistului de investigație, Ján Kuciak, și a logodnicei sale, Martina Kusnírová.

https://p.dw.com/p/2uBSj
Demonstrații la Bratislava în urma uciderii jurnalistului de investigație
Imagine: Reuters/R. Stoklasa

De la odioasa crimă, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în repetate rânduri, în toată țara, cerând demisia guvernului, condus de social-democratul naționalist, Robert Fico, și ”o Slovacie decentă”, cum spune și sloganul mișcării. Acum, Fico și guvernul său trec la apărare prin atac: luni dimineață, mult-controversatul ministru de Interne slovac, Robert Kalinák, și-a anunțat demisia. Cu toate că ministrul Kalinák a și declarat că este treaba Ministerului de Interne să investigheze crima și să prindă făptașii, s-a hotărât să renunțe la post, din cauza presiunii publice.

Presiunile pentru demisie sunt tot mai puternice 

Ministrul slovac de Interne, Robert Kalinák, a demisionat luni
Ministrul slovac de Interne, Robert Kalinák, a demisionat luniImagine: picture-alliance/AP Photo/dpa/V. Mayo

Este un semnal că cele trei partide ale coaliției de guvernare luptă pentru supraviețuire. În cazul unor eventuale alegeri parlamentare anticipate - de altfel soluția propusă de președintele Andrej Kiska - nu numai partidul social-democrat naționalist al premierului Robert Fico, SMER, ar trebui să ia în calcul pierderea masivă de voturi. Ar tremura și partidele mai mici din coaliție: Partidul Slovac Naționalist (SNS) și partidul minorității maghiare, Most-Híd. Acesta din urmă ar risca să nu mai intre în parlament.

În contextul urmărilor devastatoare pe care le-a avut uciderea lui Kuciak și a Martinei Kusnírová asupra imaginii coaliției de guvernare, Most-Híd a încercat să se distanțeze în ultimele zile, cerând, ca o condiție pentru rămânerea în coaliție, demisia lui Kalinák. Pentru că ministrul de Interne este de mult unul dintre cei mai controversați politicieni ai țării: acesta ar fi mușamalizat evaziunea fiscală comisă de omul de afaceri Ladislav Basternák, fiind, în plus, și partener la una dintre firmele sale. Kalinák se pare că ar avea legături și cu un alt oligarh slovac: Marian Kocner, cel care a apărut în mass-media ca potențial făptaș în uciderea celor doi, având în vedere că anul trecut l-a amenințat public pe jurnalist.  

Principala întrebare, acum, este dacă demisia lui Kalinák îi va fi de ajuns opiniei publice, cutremurată de uciderea tânărului jurnalist de investigație și a logodnicei sale.

Redactorul-șef al cotidianului independent, DenníkN, Matús Kostolný, consideră că demisia ar fi numai praf în ochi: ”S-a văzut în ultimele zile că guvernul lui Fico e mai apropiat de mafia italiană decât de propriul popor”, a declarat acesta pentru DW. ”De aceea, ar trebui să demisoneze și el și întregul guvern”.

Ndrangheta în Slovacia

Faptul că Kostolný amintește de legături cu mafia nu vine din senin. Cotidianul a publicat, săptămâna trecută, greșeli bizare ale premierului Fico în legătură cu asistenta sa personală, Mária Trosková. Aceasta este o figură cheie în cazul crimei Kuciak/Kusnírová. Trosková, născută în 1987, este fost model de lenjerie intimă, fiind ulterior parteneră de afaceri a lui Antonio Vadalà, suspectat a fi membru al grupării mafiote italiene, Ndrangheta, și care locuiește în estul Slovaciei, fiind, de asemenea, considerat suspect în cazul crimei Kuciak/Kusnírová.

Trosková a lucrat ca asistentă personală și consilieră a lui Fico din 2015, deși biroul premierului a refuzat cu îndârjire să prezinte public fișa de post al acesteia. Media slovacă presupune că ar fi iubita lui Fico. 

Model de lenjerie intimă la Merkel

Mária Trosková l-a însoțit pe Fico în timpul unor vizite diplomatice importante, printre care la o întâlnire cu președintele Consiliului UE, Donald Tusk și la un prânz de lucru la cancelara Angela Merkel, pe 3 aprilie, anul trecut. Fostul diplomat Ondrej Gazovic a declarat, săptămâna trecută, pentru DenníkN, că prezența lui Trosková la întâlnirea cu Merkel nu ar fi fost binevenită la Cancelaria Federală. Într-un interviu pentru DW, Gazovic a povestit că în calitate de angajat al ambasadei, a pregătit cu colegii săi această întâlnire și a fost rugat de mai multe ori de către diplomații germani să o șteargă pe Trosková de pe lista invitaților la prânzul de lucru cu Merkel. Motivul ar fi fost că asistenta primului ministru nu avea nicio funcție concretă. Fico a insistat, totuși, să o aducă pe Trosková, prezentând-o ca expertă în probleme de politică externă, spune Gazovic. Într-un final, l-a însoțit pe Fico la întâlnire.

Protestele împotriva guvernului durează de zile întregi în Slovacia
Protestele împotriva guvernului durează de zile întregi în SlovaciaImagine: Reuters/R. Stoklasa

Cancelaria nu dorește nici să confirme și nici să nege că partea germană ar fi avut obiecții. ”Deciziile cu privire la componența unei delegații aparțin în general statului respectiv. Nu comentăm aceste decizii”, a transmis biroul de presă al Guvermului Federal, pentru DW.

Gazovic a renunțat la postul diplomatic, din motive familiale. A declarat că s-a simțit nevoit să povestească acest incident după crima petrecută, din loialitate față de o Slovacie democratică și un stat de drept.

Imagine periclitată a Slovaciei

Redactorul-șef al DenníkN, Matús Kostolný, abia își găsește cuvinte să exprime ce însemană că asistenta unui premier, care are legături cu mafia italiană poate participa la întruniri cu cei mai de seamă politicieni ai lumii. ”Ori Fico e bolnav, ori are un caracter abject. Este greu de înțeles de ce periclitează în așa măsură imaginea Slovaciei”, spune Kostolný. Și acesta ar trebui să fie un motiv pentru demisia sa, consideră jurnalistul.  

Politologul Grigorij Meseznikov, de la Institutul pentru Afaceri Publice (IVO) din Bratislava, crede că este ”lipsit de responsabilitate felul în care Fico și-a pus interesele proprii deasupra intereselor Slovaciei, față de cel mai important partener al său, Germania”. ”Nu m-ar mira”, adaugă Meseznikov, referindu-se la dimensiunea problemei, ”ca acum toate serviciile secrete din UE să ceară socoteală Slovaciei și mai multe informații”.

Autor: Keno Verseck / lp