Sminteala înţelepţilor

Când intru în biroul unui profesor universitar sau a vreunei somităţi culturale şi văd un perete cocoşat de zeci de diplome atent înrămate ştiu că am de-a face cu un mare amator de onoruri. Ştiu că acel om nu iubeşte cartea sau arta, ci faima. Deşi vorbim despre un individ capabil, la intersecţia dintre inteligenţă şi vanitate se produce un fenomen numit sminteala înţelepţilor.

Profesor sau patruped?

Am contemplat perplex un astfel de fenomen atunci când Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, instituţie publică finanţată de la buget, i-a oferit lui Traian Băsescu titlul de membru de onoare. Meritul Preşedintelui a fost acela de a semna actul de funcţionare şi de atribuire a sediului Academiei. Doar două semnături au fost suficiente şi elita ştiinţifică a României l-a invitat în rândurile sale pe cel mai înalt funcţionar al statului! Traian Băsescu a refuzat în final invitaţia academicienilor. Aceştia, deşi sunt maeştri în specialităţi criptice pentru popor, sunt străluciţi repetenţi ai banalei discipline care se învaţă în primii 7 ani de-acasă: demnitatea. Să lingi palma puternicului zilei, să dai din coadă în faţa unui mărunt oscior, aşa arată academicianul patruped al României moderne. Desigur că nu toţi membrii acestei Academii se încadrează în modelul de mai sus: rătăcite printre academicienii cu nume anonime se află şi câteva personalităţi care ştiu să-şi ţină spatele drept şi ştiinţa vie. Dar ele sunt o minoritate în faţa episcopilor unşi oameni de ştiinţă, a generalilor cu stele de erudiţi şi a politicienilor care fac cercetare între două sesiuni parlamentare.

Deşertăciunea onorurilor

Două milioane de euro primeşte în acest an Academia Oamenilor de Ştiinţă de la buget şi 2000 de lei este indemnizaţia fiecărui membru plin. Cei mai mulţi dintre ei sunt deja angajaţi ai unor instituţii de stat, indemnizaţia de academician fiind de fapt al doilea salariu cumulat. 90% dintre sursele de finanţare ale Academiei provin de la bugetul de stat şi trei cărţi au fost lansate anul trecut sub patronajul ei. Trei cărţi la aproape 200 de academicieni! Legea care a făcut posibilă această parazitare pe bani publici a fost propusă de senatorul social-democrat Lia Olguţa Vasilescu şi aprobată de Parlament în ciuda respingerii ei iniţiale de către preşedintele României.

În ţări normale invitaţia într-o Academie de Ştiinţă prestigioasă aduce onoare, recunoaştere dar nu şi bani. De obicei academicienii contribuie cu o cotizaţie semnificativă la bugetul instituţiei. Doar în România circuitul este invers. În plus, rolul principal al unei Academii este acela de a oferi publicului personalităţi exemplare din diferite domenii. Numiţi repede un membru în viaţă al Academiei Române. Niciun un nume nu vine în minte. Similar câinilor comunitari, academicienii nu au nume în memoria colectivă. Pentru că la intersecţia dintre vanitate şi înţelepciune, morţii se acoperă cu pământ şi viii cu diplome.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu