Soarta creştin-democraţilor din România

Toate partidele care se consideră, dintr-un motiv sau altul, creştin-democrate s-au reunit recent la Bucureşti cu scopul de a evalua posibilităţile de colaborare sau chiar de unificare. PNŢCD, Acţiunea Populară, Partidul Naţional Democrat Creştin, Partidul Creştin Democrat, Partidul Popular din România, Asociaţia Uniunea Popular Creştină şi în sfîrşit Partidul Noua Generaţie au semnat o declaraţie, care nu angajează la nimic, dar prin participanţii se pronunţă în favoarea creării unei singure forţe politice creştin-democrate şi populare.

Sînt în România mai multe grupări creştin-democrate şi populare decît se crede îndeobşte. Unele dintre ele sînt pur şi simplu fracţiuni ale PNŢCD, care s-au conservat ca atare sau care au evoluat în mod diferit cum s-a întîmplat cu PNG, înfiinţat de Viorel Lis fost primar ţărănist al Capitalei şi apoi preluat sau cumpărat de Gigi Becali, un personaj bogat din lumea fotbalului. Există însă şi formaţiuni noi, create de la zero, care au un grad mai înalt de onorabilitate graţie performanţelor proprii de organizare, aşa cum este URR, Uniunea pentru Reconstrucţia României, partid care a încercat pînă acum să se delimiteze integral de toate formaţiunile politice existente şi implicit de PNŢCD. În sfîrşit se cuvine menţionată Acţiunea Populară, partid condus de Emil Constantinescu şi care anunţa la înfiinţare proiectul unificării tuturor partidelor de dreapta şi în special a celor populare şi creştin democrate. De aceea AP doreşte să conducă procesul unificării, după cum şi ţărăniştii, în virtutea precedenţei sale şi a prestigiului acumulat în trecut ar dori să fie în centrul procesului. Smaranda Enache în numele organizaţiilor din Transilvania ale AP a şi făcut public cu o zi în urmă un proiect de federalizare a creştin-democraţilor. Federaţia ar urma să se numeasca Alianţa Populară Creştin-Democrată (APCD), şi ar reuni partide ca PNŢCD, AP, PCD şi URR. Smaranda Enache a dat şi ţărăniştilor satisfacţie acceptînd ca toţi membrii federaţiei să candideze pe listele PNŢCD.

Punctul de vedere al ardelenilor din AP este, se vede de pe acum, foarte diferit de spiritul în care s-a desfăşurat reuniunea de la Bucureşti. În primul rînd proiectul federalizării este mai exigent şi mai restrictiv, nefăcînd nici o menţiune privitoare la partidul lui Gigi Becali de pildă sau la alte partide care nu au în viziunea ardelenilor o onorabilitate suficientă. În schimb Federaţia s-ar arăta deschisă unor formaţiuni etnice cum ar fi Forumul Democrat German, Uniunea Civică Maghiară sau Uniunea Creştin Democrată a Romilor. Este în mod clar un proiect ambiţios cu orizont european, dar care îşi are slăbiciunile şi riscurile sale. Dacă la reuniunea de la Bucureşti au participat politicieni care caută dar o soluţie de salvare personală, aşa cum sînt destui dintre aceia adunaţi în pripă sub steagul lui Gigi Becali, proiectul ardelenilor conţine o bombă cu ceas care va exploda mai devreme sau mai tîrziu. Este vorba de prezenţa Uniunii Civice Maghiare, formaţiune manifest autonomistă. Situaţia aminteşte de afilierea de scurtă durată a UDMR la CDR la începuturile sale.

Care este de fapt situaţia acestor partide? Potrivit rezultatelor la alegerile municipale unele dintre ele au obţinut peste unu la sută din voturi, iar altele sînt ca şi inexistente. Ultimul sondaj realizat de IMAS şi îndelung comentat în ultimile zile arată că scena politică românească s-a împărţit practic între două grupări mari, Alianţa PNL-PD, care ar cîştiga 42,2% din voturi şi PSD, pe locul al doilea pentru prima dată după anul 2000, care ar obţine 35,9%. PRM are 11%, şi UDMR puţin peste 5%. Apoi urmează partidele aflate sub pragul electoral printre care se află toate partidele creştin-democrate de care vorbim. Situaţia lor este dramatică şi numai un proiect politic serios le poate salva pe termen lung. Riscul cel mai mare care pîndeşte aceste grupări este oportunismul. De frica dispariţiei complete de pe scena politică ele ar putea fi tentate să facă o unificare de circumstanţă, fără să includă însă idei valoroase sau oameni noi susceptibili să cîştige încrederea publică. Cel puţin reuniunea de la Bucureşti pare sa fi fost provocată de efectele panicii. Unificarea este desigur dezirabilă, dar nu sub imperiul fricii, ci pe platforma unui program politic valoros.

De aceea Congresul PNŢCD de la sfîrşitul săptămînii are o importanţă mare nu doar pentru propriul partid, dar şi pentru ideea creştin-democraţiei unificate. Probabil că la acest Congres se va decide dacă partidul se va arunca într-o aventura oportunistă alături de grupări fără orizont politic real sau va încerca să realizeze o construcţie valabilă pe termen lung.