1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Social-democraţii guvernează singuri peste Hamburg

21 februarie 2011

Deschiderea sezonului electoral în şapte landuri germane a fost dată de alegerile din Hamburg, unde SPD, în frunte cu Olaf Scholz, a obţinut majoritatea mandatelor legislative, înregistrând astfel o victorie istorică.

https://p.dw.com/p/10LBZ
Imagine: dapd

Victoria social-democraţilor la Hamburg a fost previzibilă: sondajele indicaseră fără excepţie acest rezultat. Primarul creştin-democrat Christoph Ahlhaus, care i-a succedat colegului său de partid Ole von Beus, foarte apreciat de către electorat, nu a reuşit, în cele şase luni cât a condus primăria metropolei din estuarul Elbei, să-i câştige pe alegători. Dimpotrivă, conservatorii au scăzut în preferinţele electoratului cu 20%. Deşi ales primar, Ahlhaus, originar din Heidelberg, în sudul Germaniei, n-a fost niciodată pe deplin acceptat în oraşul hanseat - spre deosebire de rivalul său, social-democratul Olaf Scholz, fost secretar general al partidului social-democrat şi ministru federal al Muncii, ai cărui părinţi provin din Hamburg, oraş de care şi el a fost mereu foarte ataşat. Cu toate acestea, victoria lui Scholz ar putea fi rândunica solitară care nu anunţă neapărat primăvara pe scena social-democraţiei germane.

O rândunică nu aduce primăvara

Diferenţa uriaşă de punctajdintre cele două partide a fost prilej de mare bucurie pentru tovarăşii de la Berlin, "bucuroşi că anul electoral a debutat la Hamburg". Pe plan federal, situaţia nu este însă deloc la fel de promiţătoare ca la Hamburg: potrivit ultimelor sondaje, la nivelul întregii Germanii, social-democraţii au o susţinere de doar 25 de puncte procentuale, ceea ce înseamnă o creştere cu numai trei procente faţă de ultimele alegeri generale, desfăşurate în urmă cu un an şi jumătate şi în care cea mai veche formaţiune politică germană a înregistrat un record personal negativ istoric.

Social-democraţie de centru

Nu e de mirare că victoria de la Hamburg a fost sărbătorită cu frenezie la sediul partidului - Willy-Brandt-Haus - din capitala federală, politicienii străduindu-se să vadă în alegerea lui Olaf Scholz un indiciu limpede în favoarea tezei potrivit căreia electoratul social-democrat trebuie căutat în centrul spectrului politic, după cum susţine aripa conservatoare a social-democraţilor din jurul şefului grupului parlamentar, Frank Walter Steinmeier, şi nu în extrema stângă. Campania electorală a lui Olaf Scholz a fost deopotrivă conservatoare şi favorabilă mediilor economice, în buna tradiţie a social-democraţiei locale. Liderii de la Berlin par să subestimeze, însă, importanţa temelor locale promovate în programul electoral al lui Scholz.

În căutare de profil

În acest context, ar fi o greşeală ca partidul social-democrat să aştepte de acum, pasiv, un efect de domino în rândul electoratului din celelalte landuri. SPD-ul are, în continuare, nevoie de o dezbatere minuţioasă pe marginea programului electoral şi a obiectivelor sale, precum şi a orientării, respectiv a misiunii sale politice. Partidul social-democrat este departe de a se fi recuperat după recenta înfrângere istorică, înfrângere datorată tocmai lipsei de profil.

Autor: Bettina Marx/amfd

Redactor: Cristian Ştefănescu