Societatea civilă moldoveană critică proiectul rezoluţiei OSCE

Proiectul de document a fost elaborat de către preşedintele Adunării ad-hoc pentru Moldova, Kimmo Kiljunen. Judecând după reacţiile pe care le-a provocat, se pare că proiectul este agreat de Federaţia Rusă şi administraţia separatistă de la Tiraspol, dar este criticat cu vehemenţă de forţele politice şi societatea civilă de la Chişinău. Chişinăul susţine că nu a fost consultat la elaborarea respectivului proiect de Rezoluţie, motiv pentru care s-a văzut nevoit să trimită la Washington o delegaţie parlamentară, în speranţa că va reuşi astfel să aducă documentul final în câmpul constituţional al Republicii Moldova. Suspiciunea Chişinăului a fost trezită de câteva prevederi ale proiectului de Rezoluţie: în primul rand, ca şi în alte documente elaborate sau promovate de OSCE, proiectul Rezoluţiei ce urmează a fi examinată astăzi la Washington crează un paralelism periculos între administraţia legală a unui stat suveran (cum este Republica Moldova) şi regimul ilegal dintr-o regiune rebelă (numită în acest caz Transnistria). Iată şi dovezile: Textul elaborat de diplomatul finlandez Kimmo Kiljunen abundă în formule de genul, citez: “Reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului”; “Autorităţile Chişinăului şi Tiraspolului”; “OSCE îndeamnă Parlamentul şi Guvernul Moldovei, precum şi Sovietul Suprem de la Tiraspol (scris cu majuscule) şi autorităţile transnistrene…”.

Este de remarcat faptul că tendinţa de a pune Chişinăul şi Tiraspolul pe picior de egalitate l-a transformat, la nivel mediatic, pe actualul şef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, William Hill, dintr-un diplomat american, într-un fidel partizan al Kremlinului, care s-a discreditat anul trecut o dată cu eşecul “Memorandumului Kozak” de aşa-zisă federalizare a Republicii Moldova pe care l-a promovat cu ardoare. Kimmo Kiljunen este, deci, blamat de presă şi de politicienii basarabeni pentru că ar promova nişte principii străine intereselor naţionale ale Republicii Moldova. Acest lucru s-a observat mai ales în timul ultimei sale vizite la Chişinău de acum două săptămâni, atunci când a pledat pentru desfăşurarea, sub patronaj internaţional, a alegerilor legislative în Transnistria în baza pretinsei legislaţii transnistrene.

Aceeaşi constatare se desprinde, de fapt, şi din proiectul Rezoluţiei care urmează a fi dezbătută astăzi la Washington. În acest proiect de document nu se cere nici măcar lichidarea odiosului “minister al securităţii” de la Tiraspol, nici demilitarizarea Transnistriei şi nici democratizarea ei, aşa cum prevede “planul ucrainean” de soluţionarea a crizei transnistrene. În schimb, Moldova şi Transnistria sunt catalogate ca, citez: “părţi implicate în conflict”, noţiune pe care o găsim şi în eşuatul “plan Primakov” de rezolvare a diferendului bazat pe principiul “statului comun”. Cu alte cuvinte, se reia vechea şi provocatoarea teză rusească, potrivit căreia la mijloc n-ar fi o invazie a Moscovei, ci un diferend intern între Chişinău şi Tiraspol, încercându-se pe această cale legitimarea, de facto, a republicii secesioniste şi a grupării lui Igor Smirnov. Că doar nu în zadar preşedintele pretinsului “soviet suprem” de la Tiraspol, Grigorii Marakuţa, s-a arătat plăcut surprins de proiectul de rezoluţie pe care Kimmo Kiljunen încearcă astăzi să-l treacă prin Adunarea Parlamentară a OSCE.

Singurul reproş la adresa Rusiei, care vizează starea de ocupaţie militară a Basarabiei şi care poate fi desluşit din proiectul elaborat de diplomatul finlandez îl găsim în punctul 5 al documentului, acolo unde, pe un ton moale, aproape duios, se exprimă dezamăgirea în legătură cu CITEZ: „progresul slab în ceea ce ţine de îndeplinirea angajamentelor asumate de către Federaţia Rusă la summit-ul OSCE de la Istanbul” CITAT ÎNCHIS. Observăm de aici că Moscovei nu i se incriminează refuzul de a-şi retrage trupele şi muniţiile din stânga Nistrului, ci se constată doar un ”progres slab” de care n-ar fi nimeni vinovat.

Reişind din aceasta, se poate trage o concluzie: Kimmo Kiljunen nu promovează punctul de vedere al Washingtonului şi al aliaţilor săi europeni, deoarece poziţia acestora, se ştie, coincide cu cea a Bucureştiului, care consideră inadmisibil orice proces electoral în regiunea transnistreană. Mai valabilă pare supoziţia conform căreia, Rusia a reuşit să atragă în mrejele sale încă un jucător în mantaua OSCE pentru a-şi promova poziţia sa asupra conflictului Transnistrean.