1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Societatea civilă solicită retragerea codurilor judiciare

25 martie 2009

Mai multe organizaţii neguvernamentale au avertizat că vor da în judecată Guvernul dacă nu va retrage din Parlament proiectele celor 4 coduri judiciare şi nu le va supune, în prealabil, unei ample dezbateri publice.

https://p.dw.com/p/HJIw
Imagine: picture-alliance/dpa

ONG-urile afiliate acestui protest impută Guvernului graba cu care a pus în mişcare procesul de adoptare a legilor şi modul aproape ocult în care anumite prevederi au fost inserate în pachetul legislativ.

Contestatarii atrag atenţia că Guvernul a ingnorat Legea transparenţei şi îi cer să ia măsuri pentru organizarea unei dezbateri suficient de îndelungate pentru ca cei interesaţi să abă timp să-şi formuleze punctele de vedere.

Organizaţiile care s-au afiliat acestui protest (Centrul pentru Resurse Juridice, APADOR-CH, Transparency International România, Institutul pentru Politici Publice, Asociaţia Jurnaliştilor din România şi altele) au depus, marţi, la sediul Executivului, o plîngere prealabilă acţiunii în instanţă.

Proiectele noilor Coduri judiciare nu sînt întrutotul necunoscute opiniei publice, de vreme ce ele au suscitat deja dezbateri aprinse. Textele au fost publicate pe site-ul Ministerului de Justiţie unde pot fi consultate în continuare.

Cu toate acestea, timpul destinat dezbaterii este foarte scurt, întrucît Guvernul doreşte ca în mai puţin de o lună să-şi asume răspunderea în parlament, punînd punct oricărei discuţii. Se poate spune că în aceste condiţii noile prevederi din Coduri vor fi impuse societăţii ca un dictat.

Neşansa ministrului de Justiţie, care spera la un parcurs fără accidente, a fost poate şi aceea că a introdus în Codul civil o prevedere nefavorabilă ziariştilor cu privire la dreptul la replică cît şi restricţii exagerate vizînd protejarea vieţii private.

Mai multe organizaţii profesionale al jurnaliştilor din România afiliate la Reporters sans Frontières au creat deja în jurul acestor proiecte o ambianţă cu totul nefavorabilă. Primul ministru, Emil Boc, a fost nevoit ieri să promită că va modifica acele prevederi care pot îngrădi libertatea presei.

Dar subiectele care au provocat comentarii critice sînt mult mai numeroase. În primul rînd diminuarea pedepselor privitoare la faptele de corupţie din Codul penal a fost considerată o acţiune menită să distrugă toate eforturile depuse în ultimii patru ani de zile. Ministrul de Justiţie a dezvăluit că a imitat modele europene, dar nu a reuşit să convingă în ce fel acestea vor fi eficiente în România.

În fine e o galerie largă de subiecte privitoare la prostituţie, incest, avort, euthanasie, şamd., care se află de fapt în centrul dezbaterii în lumea întreagă.

Trăsătura principală a acestor Coduri este că ele exprimă o viziune foarte liberală, una care pune accent pe autonomia persoanei şi care la limită poate veni în conflict cu ordinea comunitară şi cu o viziune conservatoare asupra societăţii.

Dezincriminarea incestului de exemplu a provocat serioase controverse, atît în mediile medicale cît şi în cele religioase.

O toleranţă sporită faţă de avort a părut, de asemenea, nepotrivită în ţara care are cea mai ridicată rată a întreruperilor de sarcină din Europa. Potrivit unei statistici a Consiliului Europei din 2003, în România la o naştere se înregistrau două avorturi.

În fine euthanasia, care a provocat atîtea dezbateri într-o ţară ca Franţa atît înainte cît şi după adoptarea în 2005 a Legii Leonetti, primeşte în Codul penal o rezolvare mult prea facilă.

În concluzie, societatea civilă (care este eterogenă ca opinii) cere ca, indiferent de subtextul moral şi filozofic al acestor Coduri, ele să fie supuse unei ample dezbateri publice, care să antreneze un număr cît mai mare de persoane.

Autor: Horaţiu Pepine

Editor: Robert Schwartz