Solidarnosc ieri, azi şi mâine

La 31 august 1980 regimul comunist de la Varşovia ceda în faţa muncitorilor grevişti din Gdansk, acceptând principala revendicare a protestatarilor: dreptul de a a dispune de un sindicat liber. Aşa s-a născut Solidarnosc. La 25 de ani de atunci evenimentul, cu un uriaş impact destructiv asupra imperiului comunist creat de sovietici în estul şi centrul Europei se va sărbători miercuri , la Gdansk, în prezenţa a circa 20 de şefi de stat şi de guvern.

Printre ei se numnără şi preşedintele Republicii federale, Horst Koehler, primul şef de stat german care participă la festivităţi dedicate sindicatului Solidarnosc. Koehler participă însă, după ceremoniile de miercuri, şi la comemorarea invaziei trupelor germane în Polonia, la 1 septembrie 1939, invazie care a marcat debutul celui de-al doilea război mondial.

Sute de personalităţi şi-au anunţat prezenţa la solemna celebrare poloneză a înfiinţării Solidarităţii, acum 25 de ani. Dar, nu întâmplător, istorica victorie a primului sindicat liber din lumea comunistă, a unei mişcări care şi-a cucerit prin luptă dreptul de a-i reprezenta mai întâi pe muncitorii şantierelor navale de la Gdansk, iar ulterior pe toţi adversarii regimului totalitar se sărbătoreşte simultan în multe puncte de pe glob. De pildă la New York, Londra, Paris şi Bruxelles. Fiindcă semnificaţia înfiinţării Solidarităţii depăşeşte cu mult registrul naţional.

Către sfârşitul verii anului 1980 liderul muncitorilor din port, un simplu electrician, întârziase şi fusese nevoit să sară gardul portului „Lenin” din Gdansk pentru a se putea alătura oamenilor săi. 17 zile mai târziu, Lech Walensa anunţa lumii o izbândă, ale cărei consecinţe n-aveau să devină limpezi decât după alţi 9 ani când Europa centrală şi răsăriteană avea să se elibereze de coşmarul imperiului totalitar comunist.

La 31 august 1980, oamenii grupaţi în Solidarnosc îşi cuceriseră prin grevă dreptul de a înfiinţa prima organizaţie muncitorească independentă în aşa-zisul paradis al muncitorilor şi ţăranilor creat de sovietici. Nici măcar Walesa nu şi-a putut imagina atunci că mişcarea sa va duce la îngenuncherea regimului comunist polonez contribnuind mult, în cele din urmă la implozia şi demolarea întregului bloc răsăritean.

Azi le e greu multora să înţeleagă de cât curaj a fost nevoie spre a se asigura în epocă biruinţa unei mişcări precum a Solidarităţii. Sindicatul avea să-şi binemerite numele şi pentru că avea să demonstreze pentru prima dată în istoria lumii comuniste că, muncitorii şi intelectualii se pot uni spre a rezista delatorilor, turnătorilor, torţionarilor şi întregului aparat represiv al statului poliţienesc comunist

„Această victorie a intrat definitiv în moştenirea şi memoria colectivă a polonezilor”, avea să declarare Lech Walesa referindu-se la dimensiunea naţională a protestelor sociale de la începutul anilor 80. Dar cum şi unde a început totul? Potrivit lui Walesa, „în noi, în inimile şi captele noastre a început ceea ce avea să se schimbe faţa lumii. In 1980, în acest marş al libertăţii au pornit braţ la braţ la drum şi muncitorii şi intelectualii, oameni care, până atunci se duşmăniseră. Cu toţii s-au unit sub drapelul arborat de Solidarnosc.”

Intr-o sesiune comemorativă specială, dedicată revoluţiei Solidarităţii sub conducerea lui Lech Walesa, deputaţii tuturor grupurilor parlamentare poloneze şi-au exprimat convingerea că hotărârea şi curajul muncitorilor din port, iar apoi ale celorlalţi polonezi, care s-au alăturat protestelor greviştilor din Gdansk au inaugurat sfârşitul dominaţiei comuniste în toată Europa răsăriteană. Preşedintele Poloniei, Kvaşnievski, liderul unei formaţiuni izvorâte din partidul comunist a admis că

e posibil...”să nu existe azi un cuvânt mai important decât Solidarnosc – solidaritate. Din cea a muncitorilor din portul Gdansk s-a născut mişcarea celor 10 milioane care au schimbat cursul istoriei. Cred”, li s-a adresat în continuare şeful statului veteranilor Solidarităţii, „că meritaţi recunoştinţa tuturor polonezilor, inclusiv a celor care n-au fost cu voi la început, care nu v-au înţeles luptas, n-au vrut s-au n-au putut s-o sprijine”.

Pentru un politician aflat atunci de cealaltă parte a baricadei, în tabăra comunistă, această declaraţie echivalează cu un remarcabil gest de smerenie. Declarţia sa e cu atât mai memorabilă, cu cât preşedintele Poloniei şi-a manifestat concomitent speranţa că nici UE nu va admite ca spiritul Solidarităţii să treacă în uitare. Kvaşievski a avertizat că „proiectul integrării europene s-a văzut încununat de succes câtă vreme a fost marcat de solidaritatea statelor prospere cu cele sărace”. Or, preluarea viorii întâi de către egoismele naţionale şi interesele particulare a generat actuala criză a Uniunii, a ţinut să sublinieze liderul de la Varşovia.

Nu doar din unghiul UE, înfiinţarea Solidarităţii, acum un sfert de veac, nu paote fi un subiect de natură să fie clasat în cărţile de istorie. Că exemplul muncitorilor din Gdansk îşi păstrează actualitatea reiese din includerea între manifestări a unei conferinţe cu participarea unor disidenţi şi militanţi pentru drepturi civice din zeci de state autoritare sau totalitare. Dezbaterile propuse de organizaţia nonguvernamentală The New Atlantic Initiative se vor concentra asupra situaţiei din Belarus, Corea de Nord, Cuba, şi Orientul Mijlociu. La celebrările din Poplonia participă şi preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, al Georgiei, Mihail Sakaşvili, al Ungariei, Laslo Solyom al Comisei Europene Barroso, vicepremierul britanic John Prescott, premierii Belgiei, Guy Verhofstad, al Olandei, Jan Peter Balkenende şi al Finlandei, Matti Vanhanen.