1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Spania - a patra ţară care cere ajutor european

AFP / DPA / reuters / ia9 iunie 2012

Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Bundesbank, Jens Weidmann, a recomandat Spaniei să ceară ajutorul fondurilor europene de salvare EFSF, dacă nu vede altă ieşire din impas.

https://p.dw.com/p/15BJx
Imagine: dapd

"Dacă Spania se simte depăşită de nevoile sale financiare, ea trebuie să utilizeze instrumentele create pentru astfel de cazuri", a declarat Jens Weidmann în cadrul unui interviu oferit publicaţiei germane Welt am Sonntag.

La rândul său, Volker Kauder, un apropiat al cancelarului Angela Merkel, şef al grupului parlamentar al Uniunii Creştin Democrate / Creştin Sociale, a estimat în cadrul unui interviu oferit ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, ediţia duminicală, că Madridul va cere cu siguranţă ajutorul EFSF. "Sunt sigur că Spania va cere pentru băncile sale ajutorul EFSF", a declarat şeful deputaţilor conservatori din Bundestag potrivit unui comunicat difuzat astăzi, conţinând extrase din interviu.

În legătură cu situaţia din Spania, Jens Weidmann, care este şi membru al Consiliului Guvernatorilor Băncii centrale Europene, a declarat în cursul aceluiaşi interviu oferit Welt am Sonntag: " Deviza nu trebuie să fie: orice, în afara fondurilor de salvare. A spera în ajutorul Băncii Centrale pentru a nu se vedea în situaţia de a împlini o serie de obligaţii - acesta nu este drumul cel bun."

Cu aproximativ 10 zile în urmă, cotidianul economic britanic Financial Times informase, citând responsabili europeni care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Banca Centrală Europeană respinsese deja schema de recapitalizare elaborată de guvernul spaniol pentru Bankia, cea de-a treia bancă a ţării. Potrivit ziarului britanic, planul respins prevedea virarea unor obligaţii de stat în portofoliul Bankia, pentru ca aceasta să le poată prezenta ulterior BCE şi a obţine astfel capital proaspăt.

În aceeaşi zi BCE a negat că ar fi fost consultată în legătură cu vre-un plan de ajutorare a Bankia, iar ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, a contrazis informaţia că ar fi prezentat un asemenea plan.

Vineri, 8 iunie, vicepreşedintele BCE, portughezul Vitor Constancio, a cerut guvernului de la Madrid să ofere un răspuns urgent la chestiunea de salvare a băncilor, pentru a calma pieţele.

Ministerul spaniol al Economiei a declarat sâmbătă agenţiei de presă AFP că "nimic nu s-a schimbat în poziţia Spaniei", ţară care nu cere încă sprijin european pentru băncile sale, în condiţiile în care o conferinţă telefonică a responsabililor zonei euro este programată să aibă loc în această după-amiază.

Miniştrii de Finanţe ai Eurogrup au discutat sâmbătă problema Spaniei, ţară care va trebui, potrivit mai multor surse guvernamentale europene, să ceară sprijin pentru recapitalizarea sectorului bancar. Una din surse a declarat că miniştrii zonei euro aşteaptă dintr-un moment într-altul o asemenea cerere din partea Spaniei. Astfel Spania va deveni cea de-a patra ţară din zona euro care cere sprijin financiar european, de la debutul crizei datoriilor, în urmă cu mai bine de doi ani.