Spionajul, de la Bond şi vodca-martini la troieni şi biţi

Ce vremuri. Lucrurile, pe vremea lui James Bond, erau simple. Vest contra Est. Capitalism versus comunism. Şi, pe pânza albă a cinematografelor (pe atunci lumea se mai ducea la cinematograf), un bărbat elegant, un distins britanic, ne arăta cum salvează el lumea.

James Bond-ului de atunci i-a dispărut obiectul muncii. Ar trebui să se reprofileze, însă, căci, între timp, spionajul - care n-a murit - s-a schimbat. Nu se mai goneşte pe străzile capitalelor lumii în Aston Martin şi nici nu se mai trag focuri de armă în pieţe publice. Metodele sunt mult mai silenţioase şi discrete, căci, între timp, spionajul a cotit-o spre economie: un practicant, entuziast, dornic de afirmare, pornit să impresioneze, rămâne la birou peste program; un partener amical de afaceri camuflează la centură sau în mânecă, în timpul vizitei de prezentare a fabricii, o cameră video; un troian infiltrat, pe nesimţite, printr-un fişier ataşat unui mail, deschide poarta din dos a reţelelor de calculatoare. Asemenea atacuri fac parte din noile puncte de interes ale Serviciului federal german de Protecţie a Constituţiei, pentru că, explică Burkhard Even, "economia germană chiar a devenit ţinta spionajului economic".

Even conduce contraspionajul în cadrul Serviciului federal de Protecţie a Constituţiei iar principalii subiecţi ai observaţiei agenţilor pe care-i are în subordine vin din afara Germaniei, inclusiv din interiorul serviciilor de spionaj ale unor ţări pentru care lucrurile nu s-au schimbat prea mult de la sfârşitul Războiului Rece: "Sunt două state care ne perocupă în special - Rusia şi China. Dar să ştiţi că, în condiţii de concurenţă, competitorii se spionează oriunde în lume", încearcă Even să estompeze, puţin.

Evident, se caută tehnologie şi know-how, principalul capital al economiei germane - iar pagubele nu-s deloc neînsemnate: Asociaţia Lucrativă pentru Securitatea Economiei le evaluează la aproximativ 20 de miliarde de euro. Dar această cifră se referă doar la atacurile de spionaj economic identificate în Germania. Estimările despre partea nevăzută merg până la 50 de miliarde de euro. Cifrele negre sunt amplificate de două cauze. De cele mai multe ori, firmele nu îşi dau seama că au păţit ce au păţit. Dar există şi companii care se tem că, odată cu intervenţia serviciilor secrete, lucrurile capătă o transparenţă ce le-ar pricinui pagube şi mai mari. Ca atare, clasează cazurile.

Internetul, desigur, este o poartă destul de larg deschisă spionilor. "E nevoie de un management de securitate IT, de structuri de protecţie informatică, de o strategie, de infrastructură şi de co-implicarea personalului. Iar acolo unde informaţiile devin deja sensibile, se impune introducerea unor parole", explică Michael Hange, de la Biroul federal pentru Siguranţă în Tehnica Informaţiilor, o instituţie care se ocupă, desigur, în special de sectorul public dar stă şi la dispoziţia pieţei private. Problema e că firmele mici nu-şi permit investiţii majore în securitate IT. Acestora, Hange le recomandă pachetul minimal de siguranţă: un anti-virus actual, un fire-wall, versiunile cele mai noi ale soft-urilor standard - căci operaţiunile de update puse la dispoziţie de producători vin tocmai să astupe carenţele iniţiale şi punctele slabe exploatate de hackeri şi, desigur, de spionii industriali.

Spionajul modern stă mai degrabă în biţi şi bytes decât în vodca-martini.

Autori: Josha Weber / Cristian Ştefănescu
Redactor: Medana Weident