Spionii prietenilor noştri

Germania şi Statele Unite au avut mereu o relaţie aparte. Americanii - învingătorii războiului, oamenii prietenoşi care au împărţit în Germania postbelică şi ciocolată şi ciorapi de damă. Aducătorii de democraţie. Tot ei, americanii, au pompat bani într-o ţară ruinată. Planul Marshall a ridicat Germania din cenuşă, ajutând-o să devină ceea ce este astăzi: o forţă economică. Mai târziu, tot americanii au fost cei care au protejat Germania, având grijă de graniţa ei estică. Două ţări cu o relaţie specială, însă defel normală.

Fără îndoială că întreaga agitaţie declanşată de scandalul spionilor NSA în Germania nu poate fi disociată de trecut. N-ar fi surprins în mare măsură pe nimeni, dacă scandalul avea în prim-plan un spion rus sau chinez. Nici Rusia, nici China nu fac parte din aceeaşi familie politică, prin urmare cu adevărat surprinzător ar fi ca ruşii şi chinezii să nu fie interesaţi să afle cât mai multe despre intenţiile politice ale Germaniei, sau să nu-şi dorească să spioneze economic Republica Federală.

În schimb, în cazul "rudelor" care împărtăşesc aceleaşi valori, altfel stau lucrurile. Germanii pleacă de la premisa că americanii cooperează, că vor pune întrebări, dacă vor să afle ceva. Însă, iată, că ei tocmai asta nu fac. America nu face nicio diferenţă între prieteni şi duşmani, vor să ştie tot şi acţionează la fel ca la Havana sau Phenian. Spionii americani sunt pur şi simplu la datorie, numai că Germania nu i-a căutat niciodată. Iar acum că i-a găsit, consternarea şi mâhnirea sunt enorme. De ce? Pentru că germanii nu se aşteptau la aşa ceva şi nici nu pot preveni astfel de acţiuni. Câtă naivitate!

Este adevărat, statele nu au "prieteni", aşa cum este prietenia percepută din punct de vedere uman. Statele au interese, întru protejarea cărora folosesc toate mijloacele posibile. De la încălcarea legii, până la pagube politice colaterale este luat absolut totul în calcul.

Descoperirea spionului american în interiorul serviciilor secrete germane şi a informatorului din cadrul Ministerului Apărării, scoate la iveală o abordare ieftină, pe termen scurt, şi prostească din punct de vedere politic. De altfel, Washingtonul ar putea să îşi satisfacă setea de informaţii folosindu-se de alte metode. Cineva care acţionează umăr la umăr, ca partener, ani de zile, poate pune o întrebare când vrea să afle ceva. Poate că nu îi spui unui prieten absolut tot, cu lux de amănunte, însă este greu de crezut că Germania nu ar fi fost transparentă cu cel mai apropiat partener al ei, de pildă în ceea ce priveşte informaţiile necesare combaterii terorismului.

Pe de altă parte, acţiunile americane de spionaj împotriva Germaniei, copilul adoptiv al SUA, nu cunosc nicio limită, având, efectiv, accente paranoice. Practic, Washingtonul alege să îşi fraierească partenerii în vremuri dramatice, marcate de o Rusie ce acţionează intens în Ucraina, şi de un Orient Apropiat aflat în fierbere - că să dăm doar două exemple în acest sens. În acest context, America practică în disperare o politică de consolidare a propriei puteri.

Naţiunea model a secolului 20 are de multă vreme probleme. A nu admite acest fapt ar însemna să nu recunoaştem diferenţele între aparenţe şi realitate. Misiunea guvernului german ar fi, deci, să dea un avertisment clar prietenului de peste ocean cu privire la politica externă a acestuia.

În mod clar, atentatele de la 11 septembrie, parţial planificate la Hamburg, în Germania, se află la originea multor practici de spionaj ale americanilor. Prin urmare, o anumită doză de neîncredere în Germania pare a se fi sedimentat adânc în mentalul colectiv american. Totuşi, acest lucru nu justifică acţiunile americane împotriva cancelarei sau a cetăţenilor de rând din Germania.

Este pur şi simplu o prostie să spionezi Comisia Parlamentară care se ocupă de scandalul NSA. Informaţiile relevante în acest caz pot fi descoperite foarte uşor, fie prin membrii ei, fie prin jurnalişti. America trebuie să înceteze rapid să mai plimbe elefantul prin magazinul german de porţelanuri. Germania nu poate contra prea bine astfel de acţiuni, fiind lipsită de instrumentele necesare de putere. Însă, chiar şi pe termen mediu, anti-americanismul ar putea prinde rădăcini într-o ţară care are câteva motive serioase de a-i mulţumi Americii.