Spionul de lângă noi

Cel târziu o dată cu publicarea depeşelor secrete ale serviciilor de informaţi americane, a devenit clar că ne apropiem cu paşi uriaşi de un un nou tip de societate.

Despre ce se întîmplă cu societăţile în care toate secretele devin publice, scrie în publicaţia germană Cicero, fosta angajată a Naţiunilor Unite, scriitoarea de succes Janne Teller.

Energiile consumate o dată cu apariţia unor mesaje mai mult sau mai puţin confidenţiale ale serviciilor de informaţii nord-americane ne îndreptăţesc să ridicăm mai multe semne de întrebare asupra direcţiei spre care se îndreaptă societatea.

Ce pericole ne pândesc atunci când sfera privată devine publică?

În calitate de diplomat şi trimis special al ONU în zonele de criză, Janne Teller se referă la una dintre misiunile în care caracterul secret al comunicării cu baza, cu cartierul general al Naţiunilor Unite de la New York, a fost esenţial. Exemplul ne întoarce în anii 1993/1994, când, în timpul conflictului din Mozambic, strategia organizaţiei internaţionale prevedea izolarea puternicului ministru al apărării şi atragerea liderilor mişcării rebele în zonele urbane ale ţării, dincolo de spaţiul care le oferea în mod tradiţional adăpost. Un plan care a avut succes, dar care ar fi putut, în egală măsură eşua, dacă depeşele ar fi devenit publice.

Pe atunci însă, internetul nu era la îndemâna majorităţii şi nici jurnaliştii nu lucrau sub presiunea vitezei de a comunica fără a verifica, în goana de a fi primii care aduc veştile.

Timpul şi controlul au alte dimensiuni

Riscurile pe care le presupun noile medii de comunicare le cunosc bine mai ales acei bloggeri care contestă regimurile autocratice din China sau îngrădirea femeilor din Arabia Saudită. Dar şi forţa şi viteza cu care mesajele lor ajung la publicul larg sunt impresionante.

Ce îşi doresc însă occidentalii, cei dintr-o lume în care libertatea de expresie este protejată de lege, atunci când oferă opiniei publice documente cu caracter secret, menite să protejeze societatea modernă?

Internetul este, atât în sens pozitiv, cât şi negativ, un fel de vest-sălbatic, în care pagini precum Wikileaks devin cowboy. Cu pricepere, aceşti cowboy virtuali păzesc turme de vite, dar atunci când alcoolul le încinge minţile şi pistolul le atârnă la cingătoare, ei se transformă în pericol public.

Dezvăluirea celor peste 250.000 de mesaje secrete ale diplomaţiei nord-americane, este comparată de Janne Taller cu o criză de nebunie, pe fundalul unui consum exagerat de licoare bahică.

Este important ca opinia publică să afle cât de puternică a fost presiunea exercitată asupra Germaniei pentru a-i face scăpaţi pe toţi agenţii CIA care i-au reţinut fără dovezi pe cetăţeni germani.

Există şi documente mai degrabă plicisitoare, cu simple aprecieri personale la adresa unor lideri, sau, în cel mai rău caz , indicii asupra intereselor Chinei în peninsula coreană sau a relaţiilor tot mai tensionate dintre Statele Unite şi Pakistan.

Extrapolând şi analizând mijloacele de comunicare modernă, înţelegem însă că teama noastră de Big Brother-ul lui Orwell, de spionajul online şi de camerele care ne străpung intimitatea, nu este deloc exagerată.

Mai rău este însă că acest spion care ne însoţeşte pas cu pas, trăieşte din naivitatea sau din setea noastră de a comunica cu orice preţ. Site-urile de comunicare sunt cel mai bun exemplu al modului în care, de bună voie, cedăm teritorii din sfera noastră privată.

Or, momentul în care începi să cedezi şi în care permiţi unor obiecte, manipulate de persoane, să îţi controleze viaţa, este, fără nici un fel de exagerare, începutul unei dictaturi, care, fie ea şi cibernetică, rămâne periculoasă.

Autor: Alina Kuehnel

Redactor: Rodica Binder