Spirala violenţei în Irak

Să arate oare pacea în acest fel?, se întreabă la Viena cotidianul austriac DIE PRESSE, care adaugă: "nu trece o zi fără răpiri, decapitări, atentate contra populaţiei civile şi fără atacuri contra rebelilor. Moarte şi vărsări de sînge, durere, suferinţe şi doliu, aceasta este atmosfera zilnică la Mossul, Bagdad şi Falludscha. La un an şi jumătate după începerea războiului violenţa escaladează pe zi ce trece, o concluzie amară pentru promotorii neoconservatori ai războiului pentru care cel mai teribil coşmar a devenit realitate”.

Luarea de ostateci de către terorişti, constată cotidianul LE FIGARO din Paris se dovedeşte a fi o armă foarte eficientă în condiţiile în care minoritatea sunită este dispusă să-şi sacrifice viaţa pentru a-şi menţine puterea. In această situaţie orice diplomaţie este neputincioasă.

Propunerile secreatrului general al ONU Kofi Annan de a se recunoaşte ”ilegalitatea” războiului din Irak au suscitat o vie polemică internaţională.La Madrid cotidianul EL PAIS opinează că situaţia agravată din Irak ,unde atentatele, atacurile şi răpirile de persoane sunt la ordinea zilei confirmă faptul că ţara dintre Tigru şi Eufrat nu este doar neguvernabilă, ci şi imposibil de reconstruit.

In pofida dezastrului din Irak, elita americană nu pune sub semnul întrebării războiul pereventiv, remarcă TAGESZEITUNG din Berlin. Nimic nu este mai periculos însă decît acceptanţa tacită a răspîndirii acestei doctrine. De aceea K.Annan a reacţionat cu înţelepciune.

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG critică dimpotrivă declaraţiile lui Annan pe care le găseşte nepotrivite în condiţiile în care toate eforturile trebuie concentrate pentru pacificarea Irakului.

Iată şi un ultim citat:

Cotidianul italian LA REPUBBLICA din Roma remarcă faptul că rezistenţa şefei paridului creştin-democrat german Angela Merkel faţă de aderarea Turciei la Uniunea Europeană provoacă o breşă adîncă în tabăra conservatoare a Uniunii. O serie de politicieni europeni de centru-dreapta se pronunţă pentru o politică a uşilor deschise faţă de Ankara, pentru a încuraja în Europa un islamism turcesc democratic. Viitorul politic al Turciei devine astfel o temă centrală a politicii interne a Uniunii Europene.