1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sprijin din partea UE pentru guvernul ucrainean

Bernd Riegert/Ovidiu Suciu14 mai 2014

Ucraina a primit primele ajutoare financiare de la Bruxelles. De sprijinul diplomatic oferit, sub forma mesei rotunde a OSCE, Kievul s-a arătat mai puțin impresionat. Căutarea unei soluții diplomatice continuă.

https://p.dw.com/p/1BzLv
Iazeniuk și Barroso la Bruxelles
Iazeniuk și Barroso la BruxellesImagine: Reuters

Șeful guvernului ucrainean Arseni Iazeniuk l-a primit mai întâi la Kiev pe ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier. Apoi s-a urcat în avion și s-a deplasat cu miniștrii săi la Bruxelles, pentru două ore de discuții cu Comisia Europeană. La conferința de presă comună, Iazeniuk s-a pronunțat evaziv față de invitația OSCE de a participa la o masă rotundă, în încercarea de soluționare diplomatică a crizei ucrainene.

Masa rotundă, condusă de diplomatul german Wolfgang Ischinger, ar trebui să înceapă miercuri la Kiev. OSCE, cu sprijinul UE, încearcă să-i aducă față în față pe reprezentanții guvernului și pe cei ai separatiștilor pro-ruși. Premierul Iazeniuk a insistat că a demarat deja de două luni o dezbatere privind unitatea națională a Ucrainei și a subliniat că încercările OSCE trebuie subordonate procesului demarat de Ucraina și aflat în responsabilitatea autorităților de la Kiev.

Guvernul de la Kiev nu face concesii

Ministerul de Externe de la Moscova a cerut Kievului mai multe drepturi pentru separatiști, care nu ar trebui să lipsească, în opinia Moscovei, de la masa rotundă. Arseni Iazeniuk nu a ținut cont însă de aceste solicitări și a acuzat Rusia pentru instabilitatea din estul Ucrainei. "Rusia pare să se implice masiv în sprijinirea activiștilor pro-ruși și a teroriștilor. Cerem Rusiei să îi potolească pe aceștia și să le spună să elibereze clădirile ocupate ilegal. Rusia ar trebui să facă totul pentru stabilizarea situației." El a adăugat că "Rusia va eșua în încercarea de a distruge statul ucrainean."

Guvernul de la Kiev precizase anterior că va discuta cu orice parte care și-a urmărit până acum cu mijloace legale obiectivele. Referendumurile de duminică din estul Ucrainei nu sunt recunoscute nici de Kiev, nici de UE. Diplomații europeni au văzut un mic semn de speranță în faptul că nici Rusia nu a recunoscut până acum rezultatele acestor referendumuri de proclamare a independenței unor regiuni de Ucraina.

Președintele CE Jose Barroso a cerut Rusiei să sprijine stabilitatea Ucrainei, conform acordului de la Geneva. Rusia ar trebui să renunțe la varianta trimiterii de trupe pe teritoriul ucrainean și să se comporte ca un actor responsabil pe scena politică internațională, potrivit lui Barroso.

UE face apel la interesele Rusiei

UE a extins ușor sancțiunile la adresa Rusiei și amenință cu represalii economice dure, dacă Rusia se va amesteca în alegerile prezidențiale ucrainene din 25 mai. "Pentru Rusia, un asemenea diferend cu UE nu este bun. UE este cel mai mare partener comercial al Moscovei, atât în ceea ce privește schimburile comerciale, cât și investițiile", a mai arătat Barroso.

El a precizat că îl cunoaște bine pe Vladimir Putin, pe care l-ar fi întâlnit cel puțin de 20 de ori de când este șef al Comisiei. Diplomații europeni nu cred însă că Rusia se teme de sancțiuni economice. Președintele Putin are alte criterii de negociere decât UE, cred ei. Pentru el, puterea și influența sunt mai importante decât economia.

Primele ajutoare financiare de la UE

Jose Barroso i-a cerut lui Putin să accepte discuții în trei, cu UE și Ucraina, privind prețurile la gaz și securitatea livrărilor energetice din Rusia. Premierul ucrainean a amenințat concernul rus Gazprom cu măsuri juridice, dacă acesta nu va restabili pentru Ucraina prețuri corecte la livrările de gaz. Iazeniuk a mai solicitat înapoierea bunurilor economice confiscate de ruși în martie, odată cu anexarea Crimeei. "Rusia ne-a furat exploatările de gaz. Ne vedem la tribunal", a anunțat primul ministru.

El a semnat două acorduri cu UE, prin care Kievul va primi un credit de 1,6 miliarde de euro. Prima rată de 600 de milioane va fi livrată zilele acestea, pentru a acoperi deficite bugetare acute în Ucraina, după cum a anunțat Barroso. Alte 350 de milioane vor fi destinate eficientizării administrației ucrainene.

Alegeri prezidențiale, la termenul stabilit

Barroso și Iazeniuk au fost de acord că alegerile prezidențiale trebuie să aibă loc la termenul stabilit, 25 mai. Premierul a dat asigurări că organizarea votului este posibilă în majoritatea regiunilor țării. Doar în orașul Sloviansk, controlat de rebeli, și în câteva zone din est organizarea alegerilor ar fi dificilă.

Ulterior, ministerul Apărării de la Kiev a anunțat că șase soldați ucraineni au fost uciși în estul țării. Nu se știe deocamdată nici dacă guvernul ucrainean va fi în stare să asigure securitatea observatorilor internaționali la alegerile din 25 mai.