1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sprijin european în vremuri de furtună

Christoph Hasselbach / Alexandra Sora 30 octombrie 2008

În vremurile crizei financiare, Uniunea Europeană intevine în tot mai multe ţări pentru a aplana problemele cele mai grave: de la sprijinul de 20 de miliarde de euro acordat Ungariei până la ajutorarea industriei auto.

https://p.dw.com/p/FkJ5
Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin AlmuniaImagine: AP

Ungariei i-a fost acordat un credit de 20 de miliarde de euro - 12,5 miliarde de euro din partea Fondului Monetar Internaţional, 6,5 miliarde din partea Uniunii Europene şi un miliard de la Banca Mondială. La rândul său, guvernul de la Budapesta s-a angajat să consolideze bugetul de stat, printre altele, prin scăderea salariilor funcţionarilor publici şi a pensiilor. Comisia Europeană a anunţat că va pune la dispoziţie, la nevoie, până la 25 de miliarde de euro pentru statele membre aflate în situaţii similare ca Ungaria, care a fost ameninţată de falimentul de stat.

Înainte de aceste măsuri drastice de salvare a economiei maghiare, Comisia acceptase deja programul destinat băncilor germane, în valoare de 500 de miliarde de euro. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, a explicat în acest sens:

"Trebuie să înotăm împreună prin economia reală, dar şi pe pieţele financiare - pentru că, în caz contrar, ne vom îneca împreună. Cooperarea europeană nu este un atuu în plus, ci singura cale care le permite celor 27 de economii naţionale să supravieţuiască furtuna."

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia, le-a cerut statelor membre să folosească spaţiile create de pactul de stabilitate, pentru a face faţă urmărilor crizei economie, din moment ce pactul permite acest lucru după ce a fost revizuit.

"Noul pact ne îndeamnă să facem economie în vremurile bune şi să fim mai flexibili în vermurile grele. Acum ne confruntăm cu vremuri grele," a declarat Almunia.

Criza a afectat puternic industria auto, un domeniu de care depind în special în Germania şi Franţa foarte multe locuri de muncă. Din acest motiv s-a organizat la Bruxelles un aşa-numit summit auto. Sindicalişti, angajaţi din această industrie şi diferiţi politicieni s-au întrunit cu Günter Verheugen, comisarul european pentru industrie, şi au deplâns scăderea dramatică a vânzărilor. Producătorii auto le cer politicienilor să ofere credite avantajoase pentru cumpărătorii de automobile cu ajutorul Băncii Europene de Investiţii, argumentând că aceste sume ar fi folosite în special pentru inovaţii ecologice. În acest context, mai multe state ale Uniunii se gândesc deja la posibilitatea de a încuraja prin impozite scăzute cumpărarea unor maşini ecologice.

În acelaşi timp, industria auto critică intenţia comisarului european pentru mediu, Stavros Dimas, de a introduce până în 2012 o limită a emisiilor de dioxid de carbon de 120 de grame pe kilometru pentru maşinile noi. Foarte puţine modele îndeplinesc această cerinţă, iar producătorii celorlalte ar urma să plătească amenzi.