1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sprijin sporit pentru Autoritatea Palestiniană

19 mai 2010

Premierul palestinian Salam Fayyad a vizitat Germania. La Berlin el a participat la prima şedinţă a Comitetului interministerial de coordonare germano-palestinian, unde s-au promis ajutoare sporite pentru palestinieni.

https://p.dw.com/p/NRXc
Premierul palestinian, Salam Fayyad, la conferinţa de presă comună cu ministrul german de Externe, Guido WesterwelleImagine: AP

La Berlin s-a reunit pentru întâia oară Comitetul de coordonare germano- palestinian, la care au luat parte 10 miniştri ai ambelor părţi. Urmează ca în viitor astfel de consultări să se desfăşoare o dată pe an, pe rând la Berlin şi Ramallah.

Şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle, s-a arătat mândru de această nouă formă de cooperare cu Autonomia Palestiniană.

El a declarat: "Este o noutate. Autoritatea palestiniană nu dispune cu nicio altă ţară de un astfel de forum, în care miniştri din ambele cabinete să poată discuta despre edificare şi dezvoltare în teritoriile palestiniene. Ne-am decis să facem acest pas fiindcă suntem încredinţaţi că dezvoltarea şi mai ales edificarea structurilor de stat în teritoriile palestiniene sunt indispensabile pentru aplicarea cuprinzătoare şi echitabilă a soluţiei celor două state în Orientul Apropiat", a spus Westerwelle.

El a mai adăugat că Germania sprijină planul premierului Fayyad de a pune bazele economice şi instituţionale ale unui stat palestinian. De aceea, ajutoarele acordate Autonomiei Palestiniene vor fi din nou amplificate.

Şeful diplomaţiei de la Berlin a precizat: "Aici figurează 20 de milioane de euro ajutoare de dezvoltare şi două milioane de euro sub formă de ajutor umanitar. Vom continua să oferim asistenţă pentru edificarea aparatului de poliţie în Cisiordania, vom ridica plafonul garanţiilor Hermes, vom planifica deschiderea unui birou de legături economice în Cisiordania şi vom continua să-i sprijinim şi stimulăm pe oamenii de ştiinţă palestinieni."

Deutschland Palästinenser Hilfe aus Berlin Salam Fajjad und Guido Westerwelle
Miniştrii germani şi palestinieni, după şedinţa comitetului interministerial de la BerlinImagine: AP

Premierul Fayyad intenţionează să proclame noul stat palestinian cel târziu în 2011, dacă până atunci negocierile cu Israelul nu vor aduce rezultate. În acest scop, el vrea să creeze condiţiile-cadru prin edificarea instituţiilor statale şi prin masive investiţii în infrastructură.

Preşedintele Mahmud Abbas a respins însă de curând acest plan, în cadrul unui interviu oferit televiziunii israeliene. Abbas a declarat textual că nu sprijină ideea proclamării unilaterale a unui stat palestinian.

Fayyad, un expert în domeniul finanţelor, este foarte apreciat în occident dar sprijinul de care se bucură în teritoriile palestiniene este redus. El nu aparţine niciuneia dintre cele două mari organizaţii - Hamas şi Fatah - şi nu a obţinut decât trei la sută din voturi cu lista civică pe care a candidat la ultimele alegeri parlamentare.

La Berlin, el a mulţumit germanilor pentru ajutorul oferit, arătând că astfel Germania şi-a asumat un rol de avangardă şi în rândul ţărilor UE.

De la semnarea acordurilor de la Oslo, în 1993, Germania şi UE sprijină Autonomia Palestiniană cu fonduri şi specialişti la edificarea instituţiilor de stat.

Astfel, Germania i-a ajutat de pildă pe palestinieni să-şi înfiinţeze o administraţie a vămilor. Aceasta nu a funcţionat însă nicio zi, fiindcă statul evreu a refuzat să-şi dea acordul.

Autor: Bettina Marx / Ioachim Alexandru
Redactor: Medana Weident