1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

SRI în noul regim

Horaţiu Pepine12 ianuarie 2005

Preşedintele Traian Băsescu a dat de înţeles că va face schimbări parţiale la vîrful serviciilor de informaţii. Oficial nu se ştie cine va rămîne şi cine va pleca, dar se pare că Radu Timofte, directorul SRI, a reuşit să cîştige încrederea preşedintelui. Condiţiile unei bune colaborări nu sînt însă deloc uşor de îndeplinit.

https://p.dw.com/p/B35i
Imagine: AP

Puterea reală a preşedintelui stă în Consiliul Suprem de Apărare, organismul care înglobează pe lînga Ministerul de Interne şi de Apărare, serviciile secrete. De aceea atenţia publică s-a îndreptat imediat după alegeri către serviciile de informaţii, mai ales că opozantul neînduplecat de odinioară şi preşedintele de astăzi le acuzase că se amestecă în lupta politică. Lumea se aştepta aşadar ca Traian Băsescu să-i schimbe dintr-o dată pe toţi directorii acestor insituţii. Supriza iniţială a fost că am asistat la discursuri binevoitoare, Traian Băsescu promiţînd la SRI, SIE şi STS continuitate şi stabilitate.

Şi totuşi schimbări se pare că va face, dar nu peste tot. În cel mai recent interviu, oferit lui Stelian Tănase la Realitatea TV, preşedintele a spus că unul dintre Servicii este extrem de important şi că acolo nu va face schimbări. “Sînt un preşedinte bine informat”, a spus Traian Băsescu, dezvăluind astfel că a iniţiat deja o foarte strînsă colaborare cu unele servicii secrete. După cît se pare, SRI deţine un rol privilegiat graţie faptului că a strîns dovezi despre corupţia unor figuri politice importante şi care nu au fost pînă acum utilizate. Traian Băsescu a declarat în mod apăsat în discursul său, în cursul vizitei la SRI, că le va oferi ofiţerilor de informaţii imunitate deplină şi i-a încurajat să continuie ce au început. De altfel anchetarea fraudei de la Rafo Oneşti beneficiază de informaţii valoroase de la SRI.

Iată aşadar că Radu Timofte, directorul SRI, este omul care a ştiut să se facă util din prima clipă. În afara acestui atuu, Radu Timofte are şi un alt avantaj: el a dezvoltat o bună relaţie cu serviciile secrete americane în cadrul NATO şi a fost decorat la sediul CIA din Statele Unite. De altfel venirea sa în fruntea SRI a coincis cu apropierea României de NATO şi cu o nouă fază în reformarea serviciului.

Din martie 1990 de la înfiinţarea sa şi pînă în anii din urmă, SRI a fost mereu un serviciu în derivă morală. O dăunătoare inerţie a făcut ca SRI să urmărească în continuare duşmani vechi, potrivit unei viziuni desuete şi depăşite în mare măsură de societatea românească. Un marcat şovinism şi izolaţionism guvernau serviciul pînă nu cu mulţi ani în urmă. La un monment dat SRI era o instituţie supradimensionată şi fără activităţi binedefinite şi, ca orice armată fără ocupaţie, devenise un pericol enorm pentru libertăţile civile din România. În orice caz în primii ani de după ‘89, SRI a fost utilizat pentru reglarea conturilor politice şi cel mai probabil a fost însărcinat să coordoneze mineriadele.

Intrarea în NATO a fost o circumstanţă excepţională pentru SRI, care a reuşit astfel să-şi depăşească deprimarea şi să-şi relanseze activitatea. În 9 decembrie anul trecut, Radu Timofte remarca cu prilejul decorării drapelului de luptă al "Centrului de Perfecţionare Grădiştea”, “rolul deosebit jucat de Serviciul Român de Informaţii în procesul de integrare europeană şi euro-atlantică, precum şi în îndeplinirea, pe coordonate mai puţin vizibile, după cu s-a exprimat el, a angajamentelor şi responsabilităţilor României în calitate de membru al NATO.”

Traian Băsescu a arătat în interviul citat că are nevoie de directori de servicii care să fie acceptaţi de sistem şi să aibă o putere reală. De aceea punctul tare al directorului SRI este că s-a identificat bine cu ofiţerii din sistem şi că le-a împărtăşit valorile. De pildă în 24 decembrie anul trecut el aducea un omagiu acelora care, “de-a lungul a mai bine de un sfert de secol, s-au jertfit pentru liniştea şi siguranţa celorlaţi”. El s-a referit în mod expres la luptării antirero, dar referinţa la un trecut mai vechi decît anul 1990, a sugerat că se simte solidar cu aceştia chiar dacă au activat în susţinerea statului comunist. Dar punctul tare al lui Radu Timofte este şi punctul său slab, întrucît solidaritatea cu foştii securişti i-a inspirat o politică consecvent ostilă deschiderii dosarelor de Securitate. Recurgînd la numeroase subterfugii, SRI a refuzat să respecte legea, impunîndu-şi punctele de vedere prin agenţii săi bine plasaţi în Parlament şi în alte instituţii. Din perspectiva societăţii, Radu Timofte a dus o politică negativă, care ar trebui corectată.

Preşedintele Traian Băsescu a sugerat deja că relaţiile dintre CNSAS şi SRI se vor schimba, dînd de înţeles că Radu Timofte îi acceptă punctul de vedere. Continuarea colaborării cu Radu Timofte este aşadar strict condiţionată. În orice caz de prietenie şi de totală încredere nu poate fi vorba, din cauză că, în ciuda bunelor servicii pe care le-a adus momentului politic, directorul SRI rămîne omul regimului anterior.