SRI şi forţele ostile României

Raportul SRI pe 2003, menţionează la capitolul ameninţări externe că

unele "entităţi străine" au fost implicate, în acel an, în demersuri destinate afectării imaginii externe a ţării, prin "prezentarea exacerbată a situaţiei copiilor instituţionalizaţi, a corupţiei şi a birocratizării excesive". Raportul pretinde că aceste teme împreună cu poziţia adoptată de România faţă de Curtea Penală Internaţională şi faţă de soluţionarea crizei irakiene, au fost utilizate ca argumente pentru erodarea credibilităţii ca viitor membru al UE.

Raportul SRI, care conţine 45 de pagini şi cinci capitole principale, abordează multe aspecte referitoare la riscuri interne şi externe şi inclusiv la colaborarea cu societatea civilă, dar menţiunile de mai înainte au atras, fireşte, atenţia în mod deosebit. SRI pretinde în raportul său că deţine informaţii potrivit cărora forţe externe, ostile României şi intenţiilor sale de integrare europeană, au căutat să o discrediteze în ochii opiniei publice din Europa occidentală, producînd reportaje de presă referitoare la situaţia copiilor abandonaţi şi tanzacţionaţi şi insinuînd apoi mesajele în mediile politice. Or, toată lumea ştie acum că ziariştii occidentali, germani, francezi, britanici sau, mai rar, colegii lor români care au făcut reportaje despre situaţia copiilor nu au minţit niciodată şi că situaţiile descrise de ei au existat cu adevărat. De ce devenise totuşi subiectul copiilor un subiect predilect pentru presa străină atunci era vorba de România? SRI dă de înţeles că ziariştii fie au fost agenţi de influenţă, fie au fost pilotaţi de agenţi ostili României. Or, cine are vagi cunoştinţe despre cum funcţionează presa ştie că ziariştii sînt tentaţi să-şi aleagă subiectele cele mai dramatice şi mai expresive şi că, în virtutea mecanismelor pieţei, televiziunea, dar şi ziarele conţin o bună doză de spectacol. Dar ce era mai spectaculos în România atunci cînd soseai din Occident? Evident soarta copiilor abandonaţi pe stradă, împinşi la prostituţie, tranzacţionaţi ca nişte obiecte neînsufleţite. O altă explicaţie simplă este mimetismul cunoscut al presei, care preia şi amplifică subiectele la modă şi cu impact la public. Oroarea morală a acestor situaţii a atras atenţia Occidentului şi a fost asociată inevitabil cu România. Baroana Emma Nicholson care se ocupase anterior de drepturile copilului a fost indignată de indiferenţa societăţii româneşti faţă de astfel de cazuri şi atunci a avertizat cu întreruperea negocierilor de aderare.

Toate aceste fapte sînt la vedere, nu sînt ascunse, sînt chiar expuse la maximum. Or, SRI insinuează că o activitate care, prin natura ei, este publică şi are obiective expuse public, ar conţine laturi ascunse şi scopuri tenebroase. SRI pare că manifestă pe mai departe vechea mentalitate a regimului comunist, care, baricadat în propria-i ignoranţă crede că orice punct de vedere critic este opera spionajului străin.

De altfel se poate observa că faptele invocate în raport sînt simple truisme, adunate din presa vremii şi cărora SRI se străduieşte să le confere aura unor dezvăluiri majore. SRI susţine că forţe ostile s-ar fi folosit de poziţia României faţă de Curtea Penală Internaţională ca să pună piedici integrării europene. În realitate nu era nevoie ca cineva să pună beţe în roate României, pentru că marile capitale europene, Parisul şi Berlinul s-au declarat pe faţă nemulţumite de poziţia asumată de România şi care se plia la punctul de vedere american. De altfel, ca urmare a poziţei ferme franco-germane, autorităţile de la Bucureşti au sistat procedura de ratificare a acelui acord încheiat cu SUA.

O dezbatere parlamentară serioasă asupra acestui raport, ar trebui să pună în lumină impostura gravă a SRI care prin mentalităţile perpetuate din vremea comunismului, pune chiar el in pericol europenizarea României.