1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Standard & Poor's a scăzut ratingul de ţară al Statelor Unite

6 august 2011

Agenţia de rating Standard & Poor's a scăzut ratingul de ţară al SUA de la "AAA", cea mai bună notă posibilă, la "AA+". Acţiunea constituie o lovitură fără precedent la adresa celei mai puternice economii a lumii.

https://p.dw.com/p/12CEg
Imagine: picture alliance/dpa

Vineri a fost o zi extrem de agitată pentru Trezoreria americană de la Washington. La New York, agenţia Standard & Poor's lăsa să se înţeleagă că se pregăteşte să scadă bonitatea Statelor Unite. La auzul veştii, finanţistul şef al Americii, Timothy Geithner, a cerut o revizuire a calculelor făcute de agenţia de rating.

Operaţiunea de recalculare părea că a avut succes. Specialiştii Trezoriei au descoperit o eroare de calcul de aproximativ două miliarde de dolari în documentele agenţiei newyorkeze. Cu toate acestea, responsabilii de la Standard & Poor's, una din cele mai importante agenţii de rating din lume, au anunţat că decizia lor este de neclintit, scăzând prin urmare ratingul de ţară al Statelor Unite.

Aktienkurs Börse Crash Finanzkrise Schuldenkrise Index Symbolbild
Bursele s-ar putea resimţi, foarte curând, în urma deciziei celor de la Standard & Poor'sImagine: Fotolia/Dan Race

Agenţia a explicat că planul de consolidare fiscală, adoptat săptămâna trecută de Congres, nu este suficient de consistent, lăsând în continuare loc liber temerilor privind deficitul bugetar.

"Scăderea ratingului reflectă părerea noastră că eficienţa, stabilitatea şi predictibilitatea politicii americane şi ale instituţiilor politice s-au depreciat într-o perioadă de provocări economice şi fiscale", şi-a argumentat S&P decizia. Argumentaţia agenţiei lasă să se înţeleagă că modul în care s-au purtat discuţiile privitoate la ridicarea plafonului de îndatorare a Statelor Unite a zdruncinat încrederea investitorilor în economia şi politicienii americani.

De altfel, Standard & Poor's avertiza încă din luna iulie că ar putea diminua ratingul SUA în cazul în care planul de redresare bugetară nu va prevede economii mai mari de patru mii de miliarde de dolari.

Este pentru prima oară în istoria Statelor Unite când o agenţie de rating nu mai oferă cea mai bună notă bonităţii ţării. Pentru administraţia americană, evenimentul este unul deosebit de neplăcut. Într-o clipă, cea mai mare economie a lumii a primit o gravă lovitură de imagine, riscând o serioasă decredibilizare pe plan mondial.

Una din consecinţele acţiunii celor de la Standard & Poor's ar putea fi majorarea dobânzilor pe piaţa creditelor. Singura consolare a preşedintelui american, Barack Obama, este că celelalte două mari agenţii de rating din lume, Moody's şi Fitch au acordat din nou nota maximă bonităţii Statelor Unite.

Autor: Klaus Kastan/ Vlad Drăghicescu

Redactor: Medana Weident