1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Statele UE restricţionează accesul pentru muncitorii români şi bulgari

Laurentiu Diaconu-Colintineanu25 noiembrie 2006

În principiu, fiecare cetăţean al UE poate lucra în orice alt stat membru. Cel mai probabil însă, cei 25 de membrii actuali vor face apel la măsuri tranzitorii. Acestea pot fi aplicate pe o durată maximă de 5 ani.

https://p.dw.com/p/B1Ht
Temutii muncitori din Est
Temutii muncitori din EstImagine: AP

Cel mai târziu la 1 ianuarie 2012 va fi deschisă piaţa muncii europeană pentru România şi Bulgaria. Până atunci, speră membrii actuali, se vor fi armonizat veniturile, astfel încât o emigrare a forţei de muncă să nu mai fie meritorie.

Guvernele român şi bulgar au criticat vehement Marea Britanie şi Irlanda, pentru că şi aceste ţări au decis să-şi închidă porţile. În anul 2004, singurele state care nu au închis graniţele pentru muncitorii străini au fost Suedia, Irlanda şi Marea Britanie. Dar pentru că guvernul britanic, de exemplu, s-a văzut confruntat cu un val de 300.000 de imigranţi, în loc de cei 20.000 la care se aşteptase, s-au înmulţit vocile critice la Londra. Astfel, decizia a fost luată: fără libertate de mişcare pentru angajaţi din România şi Bulgaria. Şi aceasta, în ciuda faptului că numeroase studii au demonstrat efectul pozitiv al forţei de muncă străine pentru economia britanică.

Secretarul de stat în ministerul federal al muncii, Gerd Andres, a declarat că Germania va aplica şi ea măsurile tranzitorii de restricţionare a accesului la piaţa proprie, datorită ratei foarte ridicate a şomajului intern. Un exemplu care va fi, cel mai probabil, urmat şi de Austria, Franţa, şi majoritatea vechilor state membre.

Ce decizie vor lua noile ţări membre?

Neclară este însă în prezent poziţia celor 8 state din estul continentului, care au aderat în 2004. Şi ele au luptat atunci, fără succes, pentru accesul liber al cetăţenilor lor pe piaţa muncii europene. Guvernele de la Budapesta şi Praga au furnizat următoriul scenariu:

Ţările membre dezvoltate îşi închid porţile. Românii şi bulgarii care caută de lucru, se vor reorienta către ţările din est. Ceea ce va avea, conform declaraţiilor oficialilor unguri şi cehi, efecte de proporţii insurmontabile pentru economiile lor.

Restricţii eliminate complet sau în totaliate

În anul 2004, numai Suedia, Marea Britanie şi Irlanda nu au restricţionat accesul la pieţa forţei de muncă pentru noii membri de atunci. Italia, Spania, Portugalia, Grecia şi Finlanda au eliminat aceste obstacole după doi ani. Belgia, Danemarca, Franţa, Luxemburg şi Olanda vor să le reducă treptat. Numai Germania şi Austria păstrează în continuare barierele protecţioniste în calea liberalizării pieţei forţei de muncă.

Dar în luna mai 2011 expiră termenul prevăzut de contractul de aderare, aşadar polonezii, ungurii, cehii, slovacii, slovenii şi locuitorii statelor baltice se vor bucura de acces liber la nivelul Uniunii Europene.

Pericolul care trece neobservat

Graniţele pe cale de deschidere şi pieţele cu un grad din ce în ce mai mare de integrare sunt însă foarte atractive pentru imigranţi din ţări terţe. Temerea statelor dezvoltate ale UE se adevereşte mai degrabă în economiile în tranziţie. Muncitori din Republica Moldova, Bielorusia, Vietnam şi China îşi fac apariţia pe pieţele din România, Bulgaria, Polonia, Ungaria şi alte state esteuropene.