Statistica blocată ideologic

O lege adoptată în 2001 cu scopul de a introduce în legislaţia românescă Directiva 95/46 a Comisiei Europene interzice aproape complet:

„Prelucrarea datelor cu caracter personal legate de originea rasială sau etnică, de convingerile politice, religioase, filozofice sau de natură similară, de apartenenţa sindicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate sau viaţa sexuală“.

În aceste condiţii, funcţionari sistemelor de protecţie socială sau de luptă împotriva discriminării sînt blocaţi, întrucît nu au mijloace de a-i identifica pe cei care au nevoie de protecţie.

Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, publicat în septembrie 2009, susţine că este vorba de o traducere greşită şi că instituţiile europene ar fi atras atenţia în multe rînduri autorităţilor române că sînt mai catolice decît papa.

Legea românească a reuşit să interzică pur şi simplu ceea ce Directiva europeană nuanţează, aducînd o serie întreagă de derogări.

Problema este relevantă în multe situaţii, dar poate mai ales în ce priveşte situaţia romilor, deoarece statul nu dispune de o statistică reală şi de o mulţime de date personale care ar ajuta la elaborarea unor măsuri practice.

Raportul Comisiei prezidenţiale propune de aceea elaborarea unui ghid care să explice forurilor interesate cînd şi cum ar putea totuşi să colecteze date statistice cu caracter personal.

Dar, ca să fie eficient, un asemenea ghid, care nu a fost încă elaborat, ar trebui poate să conţină pe larg întreaga filosofie socială a lumii occidentale actuale. Pentru că aşa zisa traducere greşită, nu pare să fie cu totul întîmplătoare.

România nu a fost pregătită să asume noua etică a protejării persoanei şi a intimităţii sale şi, confruntată cu legislaţia europeană, care nu a apărut dintr-o dată, ci în urma unor îndelungate dezbateri, a fost tentată să ia lucrurile în litera lor strictă.

Funcţionari guvernamentali sau chiar activişti pentru drepturile omului au manifestat dintr-o dată o radicalitate surprinzătoare şi nefirească. Un exemplu este chiar activitatea de începuturi a CNCD, care dădea dovadă de o intransigenţă iacobină, dictînd amenzi pentru scriitori cu totul inofensivi şi punînd la colţul infamiei o simplă figură de stil.

A existat aşadar în România o inhibiţie în faţa acestor noutăţi legislative (şi etice deopotrivă), care s-a manifestat prin preluări mecanice, iar efectele par a fi dintre cele mai grave.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu