Steagurile lui Pristanda...

Cine şi-ar fi imaginat că, după referendumul de duminică, o altă mare dilemă va învolbura şi mai mult apele tulburi din România: cîţi locuitori cu drept de vot are ţara? 19.042 936 persoane în 2011, 18.292 464 milioane conform recentelor estimări ale biroului electoral sau poate 16,5 milioane, dacă nu cumva doar 15 milioane - cum a declarat la televizor Victor Ponta ca să-i iasă socotelile.

Aiuritorul carusel de cifre, pus în mişcare de cvorumul de 50% plus 1 care să valideze referendumul, este citat de cotidianul SUEDEUTSCHE ZEITUNG în cuprinsul unui articol referitor la noua controversă plasată sub arbitrajul Curţii Constituţionale. Situaţia aminteşte nu numai de actul întîi din comedia lui Caragiale O scrisoare pierdută, în care numărătoarea steagurilor puse în urbe ieşea de fiecare dată alta, după cum o făcea prefectul Tipătescu sau poliţistul Ghiţă Pristanda. Disputa în jurul numărului real al locuitorilor cu drept de vot este emblematică pentru România, aşa cum crede şi Cristian Pârvulescu, citat în cuprinsul relatării.

Iar dacă în jurul unei chestiuni atît de importante precum cea demografică dubiile animate de patimi politice sunt într-atît de mari încît reaprind un război pe care unii îl credeau încheiat, cum poate România să mai inspire încredere investitorilor străini, sub actuala ei conducere?

Întrebarea este evident retorică fiindcă, iată, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG publică un amplu articol despre deteriorarea datelor economice ale ţării în ultimele săptămîni, de cînd Ponta şi Antonescu au luat România drept ostatic. Autorul relatării citează şi temerile unor analişti, potrivit cărora nu este exclus ca acordul cu FMI să fie reziliat din pricina nerespectării unor condiţii.

Teama de viitor s-a cuibărit din nou în sufletele germanilor, după anul de pomină 2008, cînd s-a declanşat criza bancară. O prăbuşire a Spaniei, un faliment al Greciei, o drastică retrogradare a Germaniei de către agenţiile de rating ar putea conferi fricii germanilor de recesiune şi inflaţie dimensiunile celei resimţite la dezastrul băncii Lehman Brothers.

Ca şi atunci, şi acum, Angela Merkel deţine în mentalul colectiv rolul de salvator, relevă DIE WELT pe prima pagină. Dar cît timp va izbuti Merkel să ţină piept presiunilor Romei, Parisului şi Băncii Centrale Europene? Oricum, reiese din calcule electorale, pînă la alegerile din landul Saxonia Inferioară, programate în ianuarie 2013.

Cine-şi închipuie însă că Angela Merkel nu este flexibilă sau versatilă se înşeală. Dovada o furnizează ziarul italian LA REPUBBLICA. Într-un ton ironico-admirativ, comentatorul relevă capacitatea şefei guvernului german de a se adapta spiritului vremii şi noilor lideri: Hollande în locul lui Sarkozy, Mondi în locul lui Berlusconi. Este posibil ca deciziile dure pe care Angela Merkel urmează să le ia să fie atenuate de maleabilitate, de iscusinţă tactică şi căutarea de noi alianţe. La mijloc se află un pragmatism bine camuflat, din vremurile în care, studentă fiind în RDG, a recunoscut regimul, dar cînd mergea la Moscova ori Varşovia îşi cumpăra de la talcioc discuri cu Beatles şi se afla în căutarea pamfletelor mişcării Solidarnosci. Nu de ieri de azi ne demonstrează Angela Merkel că are un caracter maleabil, capabil de salturi nebănuite.

De ieri însă, Franţa deţine preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU pentru o lună şi prioritatea supremă este să se afle un mijloc de a pune capăt măcelului din Siria, scrie LA PRESSE DE LA MANCHE. Dar, chiar dacă zilele actualului regim de la Damasc par numărate, cum va arăta o Sirie post-Assad, se întreabă OUEST FRANCE, schiţînd cele mai diverse şi neliniştitoare scenarii.