Stilul sinuos al lui Cioloș

După o reuniune ”informală” cu liderii politici, premierul a hotărât să nu sfideze majoritatea parlamentară. În ciuda unor opinii foarte răspândite, noi credem că premierul a acționat corect. În fond PNL votase legea cu un singur tur de scrutin în deplină cunoștință de cauză și se răzgândise abia după ce a descoperit ce mici șanse are propriul candidat.

Ideea modificării legii e bună, dar motivația e rea. Dacă ar fi să-i facem un reproș prim-ministrului Cioloș, am spune doar că ar fi fost mai bine să rămână ferm pe poziția refuzului inițial și să le explice liberalilor că ar fi trebuit să gândească mai bine de la început. Cel puțin dacă liberalii ar fi făcut opoziție la adoptarea legii electorale, ar fi avut acum ascendentul moral să facă presiuni pentru modificarea ei. Dacian Cioloș a formulat mai intâi un refuz, apoi a anunțat că e deschis discuțiilor, pentru a oferi în final același refuz.

E interesant însă că prin această conduită sinuoasă, premierul a reușit să detensioneze situația politică, chiar dacă și-a atras o mulțime de critici în presă. Ni se pare că am descifrat deja un stil Cioloș, care derutează total politica autohtonă. El afirmă un lucru, pe care apoi îl reneagă cu promptitudine, pentru a-l reafirma ulterior într-o formă aparent schimbată. Sau invers: neagă, afirmă, reneagă. Așa a făcut și cu programul de guvernare, care una a propus în prima zi și cu totul alta în ziua învestirii, ulterior revenind, ocolit, asupra ideilor inițiale. Așa nu a mai făcut nimeni în politica românească. În general a fost apreciată mult aparența forței, a stilului hotărât și dominator. Victor Ponta de exemplu a pierdut mult în cursul campaniei prezidențiale pentru că, apreciindu-și greșit mijloacele, a adoptat și el stilul dominator în virtutea prestigiului de care se bucura.

Dacian Cioloș nu face asta și nu doar că nu o face, dar pare să aleagă cu totdinadinsul o cale contrară. Un ministru din cabinetul său, Vasile Dâncu, spune într-un interviu recent că ”Dacian Cioloş este un prim-ministru special, el ne propune un management partenerial, fără excese de autoritate; lucrând cu Dacian Cioloş, te simţi liber şi parcă mai obligat să fii performant, pentru că nu este un şef care să caute să te con­strângă pentru a pune în practică viziunea lui.” Prin urmare e chiar felul său de a fi care sugerează că își atinge scopurile pe căi ocolite. Poate că anii petrecuți la Bruxelles au contribuit și ei la modelarea acestei tactici ”slabe”, dar eficiente.

Totuși eficiența unor tactici depinde și de mediul în care acționezi. În România stilul acesta sinuos a reușit pe moment să deruteze pe toată lumea, dar în cele din urmă s-ar putea dovedi contraproductiv. Dar depinde și ce vrei să faci în cele din urmă. Aici este marea surpriză. Deocamdată toată lumea pleacă de la premisa că sub înfățișarea sa modestă se ascunde marele reformator care va pune cu calm și pe nesimțite o nouă piatră de temelie. Dar dacă premisa e falsă și premierul nostru nu vrea decât să navigheze un an în deplină siguranță și apoi să iasă din joc fără reputația știrbită? Atunci tactica sa cu derutante răsturnări de poziție va reuși să-l poarte cu succes la liman.

Să examinăm doar un detaliu. În materie de sancționare a plagiatului, un ministru al său, care ar putea urma prin firească contagiune aceeași tactică, a dat de înțeles că ezită, apoi a alimentat noi speranțe că va face ceva radical, pentru a vedea la final că nu a fost decât un abil subterfugiu, menit să conserve stabilitatea majorității politice.

În fine, suntem abia la început de an și consimțim că nu a venit încă timpul concluziilor.