1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

STIRI DIN ECONOMIE

2 ianuarie 2004
https://p.dw.com/p/B2kC
Majorarea continua a paritatii monedei Euro fata de dolarul american are prime consecinte: apeluri tot mai frecvente si insistente la interventii în piata internationala a devizelor. Experti ai Bancii Centrale Europene solicita pentru prima oara achizitia masiva de dolari americani - ca sprijin al paritatii acestei monede. Situatia economica generala e labila, ceea ce trebuie sa determine interventii din partea Bancii Centrale Europene, constata Peter Bofinger, expert monetar german, în interviul acordat ziarului german FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND, iar Joachim Fels, economist sef al bancii Morgan Stanley, opineaza ca Banca Centrala Europeana trebuie sa cumpere dolari, daca paritatea monedei Euro avanseaza rapid spre nivelul de 1,30 dolari. Miercuri, moneda Euro depasise pentru prima oara, temporar, pragul de 1,26 dolari, ca dealtfel si azi dimineata. Economisti de prestigiu considera ca reevaluarea pripita a monedei Euro devine un risc pentru primele simptome vizibile ale avântului conjuncturii economice La bursele germane se remarca revenirea sustinuta a investitorilor particulari în tranzactii. Cresterea înca lenta a cursului actiunilor încurajeaza publicul în privinta perspectivelor de rentabilitate, constata observatorii burselor. Institutul german de cercetari economice NTC înregistreaza cererea crescânda de actiuni germane, mai ales din strainatate si de peste ocean - ceea ce denota optimism, în pofida nivelului net prea înalt al monedei Euro fata de dolarul american. În primele ore ale comertului bursier german de azi, indexul german DAX a crescut temporar în proportie de peste 1 la suta la nivelul de 4006 puncte, depasind astfel pentru prima oara din iulie 2002 pragul de 4000 de puncte, apreciat drept important sub aspect psihologic. Stagnarea economiei pericliteaza de pe acum rentabilitatea politelor de asigurare de viata. E de presupus ca multe din cele 120 de companii care ofera asemenea polite pe piata germana îsi vor reduce vizibil rentabilitatea pentru clienti - remarca Asociatia germana a Asiguratilor - eventual chiar pâna la plafonul minim, prescris prin lege, de 3,25 la suta pe an. Cauza esentiala fiind constitutia dificila a pietei capitalului, recte nivelul inferior al cursului actiunilor, în care companiile de asigurare investesc lichiditatea disponibila. La doi ani dupa trecerea la moneda Euro, doua treimi din germani mai socotesc preturile în marci. Mai ales când e vorba de cumparaturi mai importante. Într-un sondaj reprezentativ, 67 la suta din cei chestionati au declarat ca obisnuiesc curent sa calculeze preturile în marci, 23 la suta recurg doar rar la cursul de schimb respectiv, iar zece la suta gândesc automat doar în Euro. Cifre statistice semnificative privind raportul dintre venit si consumul energetic: În anul 2002, germanii au muncit în medie doua ore si jumatate pentru a achita pretul a 200 de kilowati de curent. În anul 1991 au lucrat trei ore si jumatate. Din 1960 si pâna în 2002, nivelul venitului net rezultat dintr-o ora de munca a crescut în Germania de zece ori, în timp ce pretul curentului s-a majorat în aceiasi perioada doar la nivelul de doua ori si jumatate fata de cel initial. Autoritatile de la Peking au consimtit la emisiunea de carti de credit ale unor banci straine în China. Institutele bancare Citi-Bank si HSBC, primul american si cel de al doilea britanic, pot emite acum, prin partenerii bancari locali, carti de credit în dolari si în moneda chineza Yuan. Potrivit aprecierilor recente, în China sunt pe piata aproximativ 1 milion de carti de credit. Dupa aderarea Chinei la Organizatia Mondiala a Comertului, conducerea de la Peking a promis dechiderea treptata a sectorului bancar companiilor bancare din strainatate. Îngradirile înca în vigoare urmeaza a fi anulate cel târziu peste doi ani.