Story-urile istoriei

În plină degringoladă a pieţelor financiare, pe fundalul eforturilor disperate ale statului de a opri dominoul prăbuşirii unor bănci bîntuie nostalgiile stîngiste şi se fac auzite voci care invocă virtuţile socialismului.

Or, doar cine nu a avut parte de binefacerile socialismului real existent poate duce nostalgia acestui sistem, afirma în aceste zile Uwe Tellkamp, proaspătul laureat al premiului German al Cărţii pe anul 2008.

Romanul său „Der Turm” /Turnul/ este cronica ultimilor ani ai fostei RDG. Medic de profesie, născut în 1968, Uwe Tellkamp era recrut în armata est germană cînd zidul Berlinului s-a prăbuşit. Scurta escapadă legală făcută atunci în partea de vest, fusese onorată oficial în primele zile de libertate cu 100 de mărci vest – germane, ceea ce îi va oferi autorului prilejul să-şi cumpere două cărţi interzise în statul muncitorilor şi ţăranilor:”Arhipelagul Gulag” de Aleksandr Soljeniţîn şi celebra lucrare despre Hitler a istoricului Joachim Fest.

Episodul nu face parte din romanul „Der Turm” ci dintr-un eseu apărut în presa germană, text care se încheie cu o impresie pe care nici cei aproape 20 de ani care au trecut de la prăbuşirea Cortinei de Fier nu au alterat-o: Hitler şi Stalin îi apar prozatorului est german născut la Dresda strămutat la Freiburg, drept doi cumpliţi fraţi siamezi a căror epocă i-a marcat pînă şi pe cei care au luptat împotriva ei. Eroii romanului lui Uwe Tellkamp , locuitori ai unui cartier liniştit din Dresda, sunt intelectuali. Retraşi mai mult sau mai puţin într-un turn nu neapărat de fildeş,ei trăiesc agonia sistemului şi îi presimt sfîrşitul. Cele aproape 1000 de pagini ale cronicii acestui sfîrşit de ev urmează buna tradiţie modernismului clasic. Nimic programatic, nimic ostentativ în procesul verbal al decesului unui sistem, al unei tragedii care nu pare a-i interesa prea mult pe tinerii de azi.

Într-un recent interviu, Uwe Tellkamp îşi exprima teama că generaţiile viitoare ar putea considera din nou atrăgătoare sistemele totalitare fiind obişnuite să se informeze doar via „Google”, fiind lipsite de o cultură istorică. Iar transformarea lui Hitler şi Stalin în figuri ale entertainementului mediatic, bagatelizează atrocităţile comise în numele lor.

Uwe Tellkamp întrevede riscul unei imunizări faţă de totalitarisme dar şi şansa de a curma viitoarele catastrofe pe care acestea le-ar produce. Cum? Stînd de vorbă unii cu ceilalţi, dialogînd.

În romanul lui Christian Krach, intitulat” Voi fi aici în soare şi la umbră” catastrofa s-a produs deja, dar în regimul contrafactual al istoriei. Lenin nu se mai întoarce în Rusia ci bolşevizează Elveţia. Are loc un război între marile puteri europene şi invadatorii „amexicani”, un război care macină orice concurenţă şi se soldează cu o ‚hecatombă. Romancierul, pînă nu demult reprezentant al aşa numitei generaţii pop, duce coşmarul mai departe în stilul naraţiunilor istorice contrafactuale. Spre deosebire de colegii săi de generaţie care îşi scriu cărţile şi dintr-un impuls programatic, antitotalitarist sau antirăzboinic, Christian Kracht elaborează un roman politic şi istoric contrar realităţilor istorice dar întru totul conform legilor coşmarului.

Cu cuvintele unui critic german, această macabră fantezie istorică este o carte reuşită literar, o mică cutie cu bomboane otrăvite.