Strategiile naţionale s-au prăfuit în sertarele Guvernului

România se află de multă vreme în pană de obiective în ciuda „marelui şantier” deschis de preşedintele Traian Băsescu. „Reforma statului” anunţată ca o veritabilă revoluţie etică în campania electorală, s-a dovedit a fi o simplă operaţiune bugetară. Iar „eliminarea privilegiilor” pentru casta bugetarilor de lux a fost până la urmă un prilej pentru renegocierea şi confirmarea noilor ierarhii sociale. După admiterea în UE, România a rămas în mod evident fără nici un orizont în ciuda faptului că nu au lipsit ideile şi propunerile de tot felul. De aceea, lumea ciuleşte urechea atunci când aude vorbindu-se de ”obiective majore”, chiar dacă cel care vorbeşte e un politician care nu mai are platforma necesară.

Joi dimineaţa, în deschiderea Conferinţei „Analysing Romania’s future economic potential”, organizată de grupul "The Economist", preşedintele Traian Băsescu a arătat care ar fi în viziunea sa obiectivul major al României pentru următorii 10 ani. Pe scurt, România ar trebui să urmărească cu asiduitate reducerea decalajelor faţă de celelalte ţări ale UE, urmârind cu predilecţie dezvoltarea agriculturii. Cadrul conceptual suficient s-ar găsi în Strategia UE 2020, Euro plus şi Strategia de dezvoltare durabilă din 2008.

Nu e prima dată când Preşedintele evocă aceste documente, care reprezintă în definitv corpul canonic adoptat în virtutea apartenenţei la UE. Dar invocarea lor ca obiective de viitor după 3 ani de guvernare democrat-liberală poate să sune ca un reproş la adresa propriilor colaboratori şi totodată ca o aluzie la schimbările care ar putea surveni.

S-a speculat mult anul trecut cu privire la desemnarea unui nou prim ministru, în persoana lui Călin Georgescu, directorul CNDD şi coordonatorul echipei care a redactat Strategia de dezvoltare durabilă. În luna mai în plină frământare legată de o posibilă schimbare a guvernului apărea un raport al Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare, care se deschidea cu un text care, prin ambiţie şi ton, putea trece drept schiţa unui program de guvernare şi care era semnat de acelaşi Călin Georgescu.

Indiferent de proiectele preşedintelui, Călin Georgescu reuşise să atragă atenţia întrucât se numără printre puţinii economişti care tatonau un orizont nou şi o nouă cale politică, chiar dacă acest lucru era mai mult sugerat decât formulat explicit. În litera afirmaţiilor sale, Călin Georgescu nu se deosebeşte de main stream-ul gândirii politice, dar prin sugestii trimite uşor la distributism şi la o a treia cale diferită atât de capitalismul corporatist şi cât de etatismul socialist.

În textul său introductiv din Raportul IPID, Călin Georgescu insistă asupra potenţialului agricol, dar respinge soluţia marilor exploataţii şi a marilor investiţii de capital, preferând, dimpotrivă, încurajarea micii proprietăţi. „Stimularea iniţiativei particulare şi a spiritului antreprenorial, sprijinirea micii întreprinderi în mediul rural ca şi în cel urban, ocrotirea proprietăţii private şi a activităţilor asociative pot produce, prin acumulări progresive, efectul dorit. Este un efort naţional care merită să fie făcut”, încheie Călin Georgescu.

Călin Georgescu a evocat personal distributismul, deşi doar în treacăt, dar s-a arătat mai entuziast faţă un autor ca Gunter Pauli care fără să fie un teoretician pledează pasionat pentru un soi de „a treia cale” după modelul echilibrelor din natură.

Aşadar candidatul misterios la funcţia de prim ministru nu are un sistem prea clar definit, dar discursul său laconic are seducţia marilor promisiuni. El sugerează că se opune dominaţiei marilor bănci internaţionale şi că doreşte o recentrare pe valorile locale şi naţionale. În general, la fel ca autorii săi preferaţi, pare să caute o „a treia cale”, capabilă să redescopere ceva preţios care a fost până acum neglijat: resursele agricole, energia comunităţilor mici şi sudate, valorile locale, sentimentul naţional şamd. În plus, spre deosebire de liderii politici actuali se arată preocupat de soarta oamenilor săraci şi diminuarea diferenţelor. Paradoxal, Călin Georgescu, refuză o angajare politică pledând pentru o guvernare de specialişti, dar vorbeşte în realitate ca un politician sută la sută.

Deocamdată speculaţiile ţesute în jurul său nu au fost confirmate. Dar atenţia care li se acordă arată, nu doar pasiunea pentru intriga politică, ci şi câtă sete are România de un nou orizont, de un proiect coerent şi convingător nu doar pentru experţii în economie, ci pentru întreaga societate.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident