Studii occidentale da, democraţie ba

Că e vorba de Kim Iong Un, Bashar el Assad sau Pol Pot - mulţi dictatori au studiat în Europa democrată sau au mers acolo la şcoală. Acest segment biografic nu i-a transformat însă în democraţi.

Tânărul nordcoreean era liniştit şi şters. Limba germană nu prea îi era familiară. Prefera să poarte trening şi colegilor li se părea că este un tânăr ciudat. Numele său oficial era Un Pak şi apărea în acte ca fiu al unui angajat al Ambasadei Coreei de Nord. În 1997, la începutul clasei a VI-a, a fost înscris la şcoala elveţiană Liebefeld-Steinhölzli din apropiere de Berna.

Joao Micaelo a fost coleg de şcoală şi unul din puţinii prieteni ai nordcoreeanului. Într-o zi - a povestit Micaelo ziarului elveţian "Tagesanzeiger" - Un Pak i-a făcut următoarea destăinuire: "Ştii, de fapt eu nu sunt fiul unui diplomat, sunt fiul preşedintelui". Cu aceeaşi ocazie, Un Pak i-a arătat o fotografie în care era surpins lângă preşedintele nordcorean Kim Iong Il.

"Se dă mare", s-a gândit Micaelo atunci. Între timp, el are certitudinea că fostul său coleg este nimeni altul decât Kim Iong Un, liderul Coreei de Nord, chiar dacă nu există o confirmare oficială în acest sens.

Ziarul elveţian "Sonntagszeitung" l-a însărcinat în 2012 pe un antropolog să compare trăsăturile feţei fostului elev de gimnaziu cu cele ale actualului dictator de la Phenian. Concluzia expertului Raoul Perrot a fost că este vorba în proporţie de 95 la sută de aceeaşi persoană. "Sunt sigur, a declarat antropologul, că elevul Un Pak este Kim Iong Un".

Tânărul nordcoreean a fost elev al şcolii elveţiene până în anul 2001. Apoi a dispărut. Când au început să circule primele zvonuri legate de studiile în Elveţia ale noului dictator, mulţi observatori sperau că anii petrecuţi în occident îl vor fi apropiat de democraţie. Totuşi, până acum e vorba doar despre speranţe deşarte. Chiar dacă lui Kim îi plac parcurile de distraţie, prioritatea sa este conservarea puterii. Chiar cu orice preţ.

Politologul Günter Meyer afirmă că "fiii dictatorilor nu se duc în vest pentru a învăţa democraţie. Ei se duc pentru a cunoaşte condiţiile şi stilul de viaţă din vest şi pentru a beneficia de o bună instrucţie şcolară. După încheierea studiilor se întorc în vechile structuri în care s-au născut şi copilărit. Din acele structuri de putere ei nu se pot sustrage", a explicat Meyer. Iar cine "cochetează cu democraţia, pune în primejdie propria sa putere, puterea clanului din care face parte."

Johann Benos este psihiatru şi autor. În cartea sa, intitulată " 20 de dictatori europeni", a comparat biografiile unor despoţi. Cu toţii sunt marcaţi de familiile din care provin, mai ales de personalitatea tatălui. De regulă, dictatorii au fost în copilărie "trataţi cu asprime, bătuţi şi pedepsiţi". Au experimentat pe propria piele "brutalitatea tatălui, pe care, pe de-o parte, l-au dispreţuit, dar, pe de alta, l-au imitat." Nici unităţile umaniste de învăţământ nu pot corecta substanţial o astfel de devenire, consideră psihiatrul.

Un alt exemplu este dictatorul sirian, Bashar el Assad. Şi el şi-a petrecut o parte din tinereţe în occident. Un an şi jumătate a studiat medicina la Londra. Când a preluat puterea în Siria, observatorii sperau că medicul oftalmolog va iniţia un proces de reforme democratice în ţara sa. "A fost privit la început ca un mare aducător de democraţie, ca un lider liberal", îşi aminteşte politologul şi expertul în problemele Orientului Mijlociu, Günter Meyer. "El a trebuit însă în scurtă vreme să conştientizeze că propriul clan şi serviciile secrete nu îi permit nicio schimbare, fiindcă ar fi pus în joc puterea familiei Assad. De aceea, Assad s-a văzut nevoit să continue politica autoritară a tatălui său."

Speranţa într-un export al democraţiei prin educaţia fiiilor de dictatori se dovedeşte, aşadar, iluzorie. Saif al Islam Gaddafi, fiul fostului dictator libian, Moammar el Gaddafi, a fost autorul unei promiţătoare dizertaţii cu titlul "Rolul societăţii civile la democratizarea instituţiilor guvernamentale globale", susţinută la prestigioasa London School of Economics. Totuşi, când în Libia s-a pus problema conservării puterii tatălui său şi a familiei sale, Saif al Islam a dat uitării teoria democratizării, punând mâna pe armă. Din 2011 el se află în Libia în închisoare. Curtea Penală Internaţională cere extrădarea sa pentru a fi judecat pentru crime de război.

Günter Meyer este totuşi de părere că educarea urmaşilor de dictatori este profitabilă din punct de vedere economic. "Se crează astfel relaţii de care şi economia germană beneficiază puternic atunci când e vorba de încredinţarea unor comenzi de stat."

Că se poate învăţa de la Europa fără a guverna în spirit umanist - asta a demonstrat cu decenii în urmă dictatorul din Cambodgia, Pol Pot. Acel tiran sângeros a studiat în tinereţe la Paris, la Universitatea Sorbona.

Totuşi, nu toţi tinerii străini care au studiat în Europa au fost pierduţi pentru cauza democraţiei. Mulţi studenţi din ţările arabe, subliniază Meyer, au contribuit mai apoi decisiv la liberalizarea şi secularizarea ţării lor.