SUA şi Orientul Mijlociu în 2010

Ce ne aşteaptă, pe plan politic, în 2010?

Trei urgenţe politice are 2010. Şi toate trei, intercorelate. Ceea ce ar implică necesitatea abordării şi rezolvării lor simultane.

Imperioasă este, evident, aplanarea crizei provocate de ambiţiile nucleare ale unui regim totalitar iranian manifestându-se tot mai represiv şi mai iresponsabil.

La fel de importantă este înfrângerea talibanilor şi consolidarea statului de drept pakistanez, care condiţionează succesul operaţiunilor occidentale din Afganistan, precum şi relansarea procesului de soluţionare paşnică a conflictului israeliano-arab.

În nici una din aceste zone-problemă nu se întrevede din păcate sperata rezolvare. Un curajos parlamentar irakian independent, Mithal al Alusi, ai cărui fii au fost ucişi de teroriştii islamişti a avertizat faţă de iminenţa momentului în care regimul fundamentalist de la Teheran va dispune de prima bombă atomică. Potrivit lui, pe mulahi i-ar separa de acest moment doar câteva săptămâni. Deşi unii specialişti, mai prudenţi, consideră că Iranului i-ar mai trebui 3-4 ani până la finalizarea primei ogive nucleare, avertismentul parlamentarului irakian, care dispune de relaţii excelente cu figuri cheie ale establishmentului persan ar trebui luat în serios.

Chiar dacă Senatul american se pregăteşte să adopte în ianuarie o nouă lege vizând înăsprirea sancţiunilor impuse Iranului e puţin probabil ca demersurile congresmenilor din Washington să determine regimul de la Teheran să cedeze. Deteriorarea prestigiului extern al SUA şi totodată a puterii administraţiei de la Washington – departe de a se frâna, cum au sperat adepţii candidaturii prezidenţiale a lui Barack Obama - s-a accelerat şi s-a intensificat alarmant după accesul la Casa Albă a noului şef al statului american.

Până la discursul său remarcabil, scris parcă de predecesorul său neo-conservator, George Bush, pe care Obama l-a rostit cu ocazia primirii premiului Nobel pentru Pace actualul preşedinte american a acţionat în cea mai mare parte a anului 2009 conform principiului că vorba dulce mult aduce.

Această strategie, mult aplaudată în vestul Europei, dar criticată nu fără temei în unele state central şi est-europene ce se tem încă de Moscova, s-a dovedit în mare parte falimentară, întrucât a avut câteva efecte pernicioase. A provocat nesiguranţă în rândul aliaţilor Americii, precum Polonia, Cehia, India şi Israelul. Şi a încurajat diverse tiranii, guverne autoritare şi mişcări extremiste, de la Hamas şi Hizbollah, trecând prin regimul de la Teheran şi terminând cu executivele de la Moscova şi Beijing.

Spre finele anului, s-a produs totuşi o voltă semnificativă în politica externă şi de securitate americană. Obama încearcă mai nou să aplice în Afganistan strategia câştigătoare transpusă în Irak, de administraţia precedentă, condusă de George Bush, care a întărit masiv, pe o perioadă limitată, prezenţa militară americană în zona de conflict. Cu toate acestea Obama a redus sensibil şansele unei înfrângeri categorice a talibanilor întrucât, spre a-şi ameliora şansele de a fi reales, a fixat concomitent debutul retragerii forţelor americane din Afganistan, care, potrivit lui, ar urma să înceapă în 2011.

În fine, zig-zagul descris de diplomaţia americană în Orientul Mijlociu ar putea avea consecinţe dintre cele mai nefaste. Deschiderea manifestată de Obama faţă de lumea musulmană la începutul lui 2009 şi mai cu seamă solicitarea de îngheţare totală a activităţilor de construcţie în aşezările israeliene din teritorii a încurajat revendicările maximaliste ale palestinienilor.

In plus, acest curs a suscitat opoziţia fermă a executivului de dreapta de la Ierusalim, ceea ce a obligat administraţia de la Washington să-şi regândească şi să-şi nuanţeze poziţia, spre iritarea lumii arabe. Încât şi aici, rezolvarea acestui conflict regional cu repercusiuni globale pare azi mai îndepărtată decât oricând. Ca şi la finele lui 2008 sau 2007, pare că soluţionarea acestui litigiu va depinde de o prealabilă anihilare a pericolului nuclear iranian, considerată, strategic, cea mai gravă dintre ameninţările confruntând în prezent Israelul.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Rodica Binder