SUA, AIEA şi pericolul atomar iranian
27 noiembrie 2003Publicitate
Membri Consiliului de conducere al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, AIEA, au condamnat în unanimitate Iranul pentru planurile sale secrete de construcţie a unor arme nucleare. In ciuda unanimităţii, rezoluţia organizaţiei n-a fost adoptată decît chinuit, după un îndelungat conflict diplomatic rezolvat provizoriu spre satisfacţia puterilor europene. Fiindcă la sediului AIEA de la Viena, Marea Britanie, Germania şi Franţa s-au impus, profitînd de o poziţie a departamentului de stat american faţă de pericolul atomar iranian net mai concesivă decît a Casei Albe.
"Iranul", subliniase, înaintea campaniei irakiene, preşedintele SUA, George W. Bush, "este, alături de Corea de Nord, una din ţările alcăutind "axa răului". Cu atît mai intense şi acute fuseseră temerile, iscate la Washington, Ierusalim şi în capitalele europene de ambiţiile atomare ale regimului de la Teheran.
In replică la această îngrijorare, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică îi pusese în vedere guvernului iranian să renunţe la îmbogăţirea uraniului şi să se conformeze pe viitor normelor Tratatului de neproliferare nucleară. Inaintea expirării, la finele lunii octombrie, a unui ultimatum în acest sens, al AIEA, Teheranul semnalizase europenilor că este interesat într-un compromis. In consecinţă, miniştrii de externe ai Franţei, Marii Britanii şi Germaniei se deplasaseră în Iran, obţinînd o serie de asigurări din partea oficialităţilor ţării gazdă.
Dar administraţia americană refuzase să acorde încredere promisiunilor regimului fundamentalist-islamic iranian. AIEA detectase între altele în Iran urme de uraniu îmbogăţit, necesar fabricării de bombe atomice. SUA insistaseră ca Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică să procedeze, în urma constatării repetatelor încălcări iraniene ale Tratatului de neproliferare nucleară, la traducerea Iranului în faţa Consiliului de securitate ONU. Acest demers ar fi putut fi urmat de adoptarea de sancţiuni economice internaţionale împotrivga Teheranului.
Dar statele europene s-au opus acestei proceduri, temîndu-se de o eventuală redeteriorare a relaţiilor diplomatice cu statul persan. Iar departamentul de stat american acceptase pînă la urmă o rezoluţie edulcorată de condamnare a Iranului. Colin Powell s-a declarat satisfăcut de rezultatul compromisului încheiat cu europenii şi de textul final al rezoluţiei AIEA.
Pe viitor inspectorii Agenţiei urmează să controleze ţara ceva mai riguros, scop în care Iranul s-a declarat dispus să semneze un protocol adiţional la Tratatul de Neproliferare nulceară. Teheranul s-a obligat să-şi deschidă facilitiăţile şi instalaţiile nucleare complet pentru verificări internaţionale, să suspende pe timp nelimitat eforturilor de îmbogăţire a uraniului şi să pună capăt oricăror activităţi interzise. Deşi Iranul dispune de uriaşe rezerve de ţiţei, regimul de la Teheran stăruie să-şi perpetueze programul nuclear, făgăduind totuşi că nu va fi utilizat decît în scopuri civile şi nu militare.
Conform rezoluţiei adoptate ieri, AIEA ar putea replica unor noi încălcari ale obligaţiilor pe care şi le-a asumat Iranul prin "luarea de măsuri" - o formulă desigur extrem de ambiguă, care însă, din unghi american, ar putea implica adoptarea de sancţiuni. Semnificaţia compromisului nu e greu de ghicit. Acordul americano-european privind Iranul are menirea de a oferi timp nu doar Teheranului, să-şi demonstreze bunele intenţenii declarate, ci mai ales Americii, să-şi rezolve aparent mai presantele probleme irakiene actuale, înainte de a se consacra pe deplin pericolului atomar iranian şi nordcorean.
"Iranul", subliniase, înaintea campaniei irakiene, preşedintele SUA, George W. Bush, "este, alături de Corea de Nord, una din ţările alcăutind "axa răului". Cu atît mai intense şi acute fuseseră temerile, iscate la Washington, Ierusalim şi în capitalele europene de ambiţiile atomare ale regimului de la Teheran.
In replică la această îngrijorare, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică îi pusese în vedere guvernului iranian să renunţe la îmbogăţirea uraniului şi să se conformeze pe viitor normelor Tratatului de neproliferare nucleară. Inaintea expirării, la finele lunii octombrie, a unui ultimatum în acest sens, al AIEA, Teheranul semnalizase europenilor că este interesat într-un compromis. In consecinţă, miniştrii de externe ai Franţei, Marii Britanii şi Germaniei se deplasaseră în Iran, obţinînd o serie de asigurări din partea oficialităţilor ţării gazdă.
Dar administraţia americană refuzase să acorde încredere promisiunilor regimului fundamentalist-islamic iranian. AIEA detectase între altele în Iran urme de uraniu îmbogăţit, necesar fabricării de bombe atomice. SUA insistaseră ca Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică să procedeze, în urma constatării repetatelor încălcări iraniene ale Tratatului de neproliferare nucleară, la traducerea Iranului în faţa Consiliului de securitate ONU. Acest demers ar fi putut fi urmat de adoptarea de sancţiuni economice internaţionale împotrivga Teheranului.
Dar statele europene s-au opus acestei proceduri, temîndu-se de o eventuală redeteriorare a relaţiilor diplomatice cu statul persan. Iar departamentul de stat american acceptase pînă la urmă o rezoluţie edulcorată de condamnare a Iranului. Colin Powell s-a declarat satisfăcut de rezultatul compromisului încheiat cu europenii şi de textul final al rezoluţiei AIEA.
Pe viitor inspectorii Agenţiei urmează să controleze ţara ceva mai riguros, scop în care Iranul s-a declarat dispus să semneze un protocol adiţional la Tratatul de Neproliferare nulceară. Teheranul s-a obligat să-şi deschidă facilitiăţile şi instalaţiile nucleare complet pentru verificări internaţionale, să suspende pe timp nelimitat eforturilor de îmbogăţire a uraniului şi să pună capăt oricăror activităţi interzise. Deşi Iranul dispune de uriaşe rezerve de ţiţei, regimul de la Teheran stăruie să-şi perpetueze programul nuclear, făgăduind totuşi că nu va fi utilizat decît în scopuri civile şi nu militare.
Conform rezoluţiei adoptate ieri, AIEA ar putea replica unor noi încălcari ale obligaţiilor pe care şi le-a asumat Iranul prin "luarea de măsuri" - o formulă desigur extrem de ambiguă, care însă, din unghi american, ar putea implica adoptarea de sancţiuni. Semnificaţia compromisului nu e greu de ghicit. Acordul americano-european privind Iranul are menirea de a oferi timp nu doar Teheranului, să-şi demonstreze bunele intenţenii declarate, ci mai ales Americii, să-şi rezolve aparent mai presantele probleme irakiene actuale, înainte de a se consacra pe deplin pericolului atomar iranian şi nordcorean.
Publicitate