1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Donald Trump declară "stare de urgenţă a sănătăţii publice"

27 octombrie 2017

Zilnic, în SUA, mor aproape 100 de oameni din cauza consumului de stupefiante, mai ales a unei supradoze de heroină, dar şi a consumului de analgezice opioide. Donald Trump reacţionează. Deciziile sale sunt criticate.

https://p.dw.com/p/2mcCi
Casa Albă a declarat stare de urgență în domeniul sănătăţiiImagine: Reuters/ K. Lamarque

"Ne confruntăm cu cea mai gravă criză a drogurilor din istoria SUA", a afirmat preşedintele Donald Trump la Washington. Pe fondul consumului masiv de opiacee, şeful Casei Albe a declarat stare de urgenţă în domeniul sănătăţii. În opinia sa, a venit vremea ca americanii să scape de acest flagel. "Putem fi noi generaţia care pune capăt crizei opiaceelor", a adăugat Trump. 

SUA se confruntă în ultimii ani cu o creştere alarmantă a numărului de decese în urma consumului de droguri, mai ales de heroină amestecată deseori cu substanţe de sinteză. Conform autorităţii în domeniul sănătăţii (CDC), drogurile fac, în medie, 91 de victime zilnic. Un raport al Oficiului pentru controlul drogurilor (DEA) scoate la iveală faptul că, începând din 2011, stupefiantele produc anual mai multe decese decât accidentele rutiere sau omuciderile.      

În 2015, din cauza drogurilor, şi-au pierdut viaţa 52.404 de consumatori. Comparativ, în acelaşi an, din aceleaşi cauze, au murit în Germania 1226 de persoane. SUA au o populaţie de aproape patru ori mai mare ca Germania. Numărul deceselor cauzate de consumul de stupefiante este în SUA de peste 40 de ori mai mare decât în Republica Federală. 

Symbolbild Drogenkonsum
Se estimează că 2 milioane de americani sunt dependenți de opiaceeImagine: picture alliance/APA/picturedesk.com/H. Fohringer

După analgezice opioide, droguri

Conform actualelor statistici, numărul consumatorilor de droguri decedaţi a crescut din 2016 până acum. New York Times estimează că 60.000 de persoane au murit în SUA din cauza supradozei de opiacee în 2016, adică o creștere semnificativă față de 2015. "Nicio ţară, nicio categorie demografică nu sunt ocolite de acest flagel", a afirmat, la rândul său, Melania Trump. În ultimele săptămâni, Prima Doamnă a avut întâlniri cu toxicomani şi cu apropiaţii acestora.

Conform estimărilor, aproximativ 2 milioane de americani sunt dependenţi de stupefiante. Cea mai gravă situaţie se constată în regiunile slabe economic din nord-estul SUA, în Rust Belt sau Apalaşi - regiuni reprezentative pentru declinul clasei de mijloc, dar în care Trump are mulţi simpatizanţi. 

Multe dintre persoanele afectate au ajuns dependente de heroină în urma consumului regulat de analgezice. Conform unui studiu realizat în 2015, 80% dintre dependenţii de heroină au ajuns în această situaţie în urma ingestiei de analgezice ca OxyContin sau Fentanyl, prescrise cu lejeritate pacienţilor începând din anii 90. Studiile de la vremea respectivă nu vorbeau despre pericolul dependenţei. Între timp situaţia s-a schimbat. Dependenţii de calmante ajung la consumul de heroină fiindcă este mai ieftin.

US-Dollarnoten
Declarația de urgență a sănătății publice nu deblochează niciun fond suplimentar din partea guvernului federalImagine: imago/Winfried Rothermel

Critici la adresa lui Trump

Declaraţiile şefului Casei Albe n-au făcut, însă, nicio referire la suplimentarea fondurilor destinate combaterii consumului de stupefiante. Prevăzută este o redistribuire a mijloacelor financiare deja existente precum şi ocuparea cât mai rapidă a posturilor vacante din sistemul de sănătate în vederea susţinerii statelor americane cu personal calificat. 

Specialiştii în domeniu şi democraţii susţin că măsurile anunţate nu sunt suficiente. "Declararea stării de urgenţă fără alocarea unor fonduri suplimentare nu va avea niciun efect", a afirmat Becky Salay de la organizaţia Trust for America's Health. "Vorbe, dar fără bani" a comentat, la rândul său, preşedinta grupului democrat din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Iniţial, republicanul Donald Trump anunţase că, pe fondul dimensiunii dramatice a flagelului, intenţionează să instaureze stare de urgenţă la nivel naţional. Un demers în urma căruia statele federale ar fi putut primi fonduri de la Autoritatea pentru gestionarea catastrofelor (Fema) - o măsură controversată ţinând seama de faptul că banii Fema sunt prevăzuţi numai pentru catastrofe naturale sau epidemii de gripă. Mai mult, în urma uraganelor din ultima perioadă, fondurile acestei autorităţi sunt aproape epuizate. Starea de urgenţă a fost instaurată pentru o perioadă de 90 de zile cu posibilitate de prelungire, a anunţat Casa Albă.   

dpa/ CS