1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

SUA vs. China - Rezultat surprinzător al unui studiu norvergian

6 ianuarie 2011

Convingerea că eforturile de democratizare ale Occidentului pe continentul african sunt subminate de China trebuie corectată, susţin cercetători norvegieni care au urmărit vânzările de armament ale SUA şi Chinei.

https://p.dw.com/p/QoB3
Comerţul cu armament este un instrument al politicii externe - spun cercetătorii norvegieni
Comerţul cu armament este un instrument al politicii externe - spun cercetătorii norvegieniImagine: picture-alliance/ dpa

În trecut, statele în curs de dezvoltare nu găseau parteneri comerciali puternici decât în rândul ţărilor occidentale democrate. Între timp China a devenit un actor viguros pe scena internaţională şi pare a se bucura de mare interes mai ales din partea dictatorilor africani, pentru că Beijingul nu pune în tranzacţiile comerciale preţ pe orientarea politică sau respectarea drepturilor omului în ţara parteneră. Ca urmare, organizaţiile nonguvernamentale, presa şi clasa politică din Europa şi Statele Unite acuză guvernul chinez că împiedică procesul de democratizare din Africa.

Politologii Indra de Soysa şi Paul Midford de la Universitatea norvegiană pentru Ştiinţă şi Tehnică din Trondheim au studiat vânzările de armament ale Statelor Unite şi Chinei în perioada 1989 şi 2008. Rezultatele sunt surprinzătoare, spune de Soysa: "Acestea arată că volumul tranzacţiilor comerciale ale Chinei cu statele africane este mai mic decât al Statelor Unite. China vinde armament unor ţări africane relativ democrate, precum Zambia. Statele Unite vând arme de pildă Egiptului, un stat nedemocrat."

Între 1989 şi 2008 Egiptul a cumpărat aproape 90% din arsenalul său de la Statele Unite. Pentru Washington, Egiptul este un important partener în conflictul din Orientul Apropiat. În plus controlul asupra canalului Suez ca factor comerical, este de importanţă vitală pentru America.

China în schimb vinde armament oricărei ţări, care se arată interesată, chiar şi Sudanului - fapt pentru care a fost aspru criticată de Occident. Însă studiul efectuat de cercetătorii norvegieni a relevat că în perioada 1989 - 2008 Rusia a vândut de cinci ori mai multe arme Sudanului decât China. În acelaşi timp, de Soysa avertizează că studiul nu doreşte să pună acţiunile Chinei într-o lumină prea favorabilă.

"Nu dorim să arătăm că Republica Populară Chineză nu încalcă drepturile omului. Spunem doar că tranzacţiile cu armament sunt văzute şi ca instrument al politicii externe iar Beijingul nu se foloseşte de acest instrument altfel decât o fac Statele Unite."

Cercetătoarea Deborah Brautigam de la Universitatea din Washington ţine să atragă atenţia că studiul colegilor ei norvegieni are câteva puncte slabe. Brautigam critică mai ales faptul că datele folosite de politologii norvegieni indică doar valoarea monetară a armamentului şi nu cantitatea vândută. Ţinând cont că armele produse de americani sunt mai scumpe comparativ cu cele produse de chinezi, concluzia norvegienilor nu reflectă realitatea, e de părere Brautigam. În plus, studiul nu cuprinde decât vânzările de armament greu, precum tancuri, elicoptere sau avioane de luptă. Cercetătoarea americană consideră că rezultatul studiului ar fi fost cu totul altul în cazul în care colegii ei norvegieni ar fi luat în considerare şi tranzacţiile de arme portabile precum pistoale sau puşti.

Autori: Christoph Ricking/ Maria Pascu
Redactor: Medana Weident