Sub semnul întrebării

Aici nu e vorba de lipsa de încredere pe care mulţi români o au în instituţii, în oamenii politici, în oameni în general, în depăşirea crizei şi îmbunătăţirea vieţii lor de zi cu zi. Sindromul acesta, pe care l-am numit "a sta sub semnul întrebării", paralizează decizia, opţiunea, iniţiativa, discernămîntul.

Să nu credem cumva că pacienţii noştri sînt bîntuiţi de întrebări grave, la care încă nu au găsit un răspuns. Nu, ei sînt pur şi simplu purtători de întrebări, pe care le tot depozitează. Ei stau, altfel spus, în inerţie, "la aşteptare".

Asta nu înseamnă că la unele întrebări realitatea nu le-ar da şi răspunsuri. Dar dacă răspunsurile nu sînt corecte? Dacă adevăratele răspunsuri se află de fapt la o citire mult mai adîncă, în stratul unei realităţi oculte, ascunse muritorului de rînd? Aşa că să mai aşteptăm, să mai vedem, răspunsurile pot fi corecte, dar în aceeaşi măsură ele pot să ne şi inducă în eroare...

Clasa noastră politică a avut şi încă mai are mult de cîştigat de pe urma acestui sindrom. Dacă Ion Iliescu a fost adoptat fără rezerve în anii '90 de cea mai mare parte a societăţii, la fel cum a fost respins categoric de minoritatea celor cu discernămînt şi cu memoria comunismului, ulterior încrederea fără rezerve a deviat în sindromul "sub semnul întrebării."

De-a lungul anilor, cîţi au crezut oare în "schimbare", dintre cei care au votat "schimbarea"? Eu nu am alt răspuns decît pe acela care se traduce prin: "Vom vedea ce vor face şi cei pe care i-am ales acum!" Şi tot aşa, schimbare după schimbare politică a determinat pe de o parte creşterea absenteismului, pentru a se ajunge apoi la o labilitate cronică a unei părţi importante a votanţilor.

Aici cred că se află cauza sindromului "sub semnul întrebării". Nu mai credem în nimic, dar nici nu excludem nimic. Ultimii douăzeci de ani ne-au dat răspunsuri răspicate şi severe, dar şi o cohortă de minciuni frumos poleite. Şi despre cei care ne conduc, dar şi despre noi.

Le-am înmagazinat pe toate la pachet, fără a ne hotărî care e direcţia bună.

Aşa cum am spus-o deseori, nu vreau să generalizez nici de această dată. Dar nici nu pot să nu constat cum o parte însemnată a societăţii este orbită din nou de perspectiva schimbării, fără a şti nici măcar în linii generale ce ar aduce schimbarea respectivă.

De vreme ce actualul preşedinte este bombardat cu toate tunurile şi din toate direcţiile, atunci "schimbarea" nu poate să poarte decît un singur nume: Crin Antonescu şi alianţa USL.

Iar sindromul "sub semnul întrebării" va fi de această dată de o mult mai mare răspîndire şi, pe cale de consecinţă, va face mult mai multe victime.

Autor: George Arun
Redactor: Petre M. Iancu