1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Succes parţial în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului

Alina Kühnel2 august 2004
https://p.dw.com/p/B2bY
Supachai Panitchpakdi, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului este mulţumit de rezultatele reuniunii de la Geneva.
Supachai Panitchpakdi, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului este mulţumit de rezultatele reuniunii de la Geneva.Imagine: AP

După îndelungate şi anevoiase negocieri, reprezentanţii celor 147 de state membre ale OMC au reuşit în cursul nopţii de sâmbătă să ajungă la un compromis. Contractul cadru aprobat de majoritatea celor prezenţi la reuniunea de la Geneva prevede reducerea subvenţiilor agrare şi o mai puternică liberalizare a pieţelor din întreaga lume pentru bunurile industriale şi servicii.

Detaliile mai sensibile vor fi însă discutate de abia în luna septembrie.

Instituţiile de profil din Germania, precum şi ministrul federal al economiei, Wolfgang Clement, au salutat adoptarea contractului cadru, arătând că acesta reprezintă o recunoaştere a comerţului multilateral.

Criticii globalizării consideră însă că şi de această dată statele mai bogate au reuşit să se impună în faţa reprezentanţilor din zonele sărace ale lumii.