1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Summit pentru un fotbal fără violenţe

Olivia Fritz, Medana Weident17 iulie 2012

Cum poate fi asigurată securitatea pe stadioanele de fotbal? Experţii constată că violenţele declanşate de suporterii huligani au luat, în ultima vreme, noi dimensiuni, mai ales prin folosirea materialelor pirotehnice.

https://p.dw.com/p/15Z0b
Imagine: Reuters

Despre chipul urât al fotbalului şi măsurile de combatere a violenţelor pe stadioane se consultă, la Berlin, reprezentanţi ai 54 de cluburi profesioniste cu ministrul federal de Finanţe, Hans-Peter Friedrich, şi ministrul de resort al landului Mecklenburg-Vorpommern, Lorenz Caffier.

Preşedintele summitului privind securitatea pe stadioanele de fotbal, Caffier, şi-a exprimat speranţa ca la finele reuniunii să fie adoptate măsurile necesare de preîntâmpinare a acestor violenţe, care s-au înmulţit şi au devenit mai brutale.

În discuţie sunt folosirea de noi tehnici video de supraveghere, o mai bună pregătire pentru astfel de situaţii a forţelor de ordine, introducerea de bilete de intrare personalizate şi adoptarea de noi reglementări privind pedepsirea făptaşilor.

Şi în anii '80 şi '90 au existat confruntări puternice între suporteri, dar, apreciază Volker Lange, şeful unei echipe de intervenţie a poliţiei din Köln, în prezent violenţele au luat o altă formă. "Astăzi, explică Lange, atacurile sunt pregătite din timp, se recurge la violenţă cu premeditare. În trecut aveam de-a face cu reacţii spontane."

Plănuit din timp a fost, bunăoară, şi atacul huliganilor kölnezi asupra unui autobuz cu suporteri ai echipei Borussia Mönchengladbach. Fanii dezlănţuiţi au aruncat cu pietre vopsite în culorile clubului lor. Cazul a şocat întreaga Germanie.

Rainer Mendel de la 1. FC Köln, însărcinat al Bundesligii de fotbal cu problemele suporterilor, cel mai vechi în această funcţie, cunoaşte bine comportamentul fanilor. "Înainte, îşi aminteşte el, se recurgea doar la bătaie, nu se aruncau obiecte periculoase. Când cineva era la pământ, atacul se oprea. Astăzi se folosesc materialele pirotehnice, pietre şi sticle."

Mulţi fani cred că făcliile, care degajă o căldură de peste 1000 de grade, nu sunt periculoase. O eroare. Nu doar fumul e foarte dănuător sănătăţii, dar se pot cauza şi arsuri puternice ale pielii.

Marea Britanie ar putea servi drept bun exemplu în ce priveşte reglementările anti-violenţă adoptate, arată Rainer Mendel. Acolo există o altă legislaţie şi fiecare ştie ce-l paşte dacă încalcă regulile. De aceea, constată Mendel, nu au loc astfel de incidente. El solicită urgentarea procedurilor de judecare a suporterilor care comit violenţe. În Germania durează câteodată luni, dacă nu ani, până se ajunge la pronunţarea unei sentinţe în astfel de cazuri.

În timp ce în Marea Britanie obiectele pirotehnice nu reprezintă o problemă, fiind probabil şi o chestiune de cultură, în alte ţări, precum Grecia, Italia, Austria sau Elveţia, evoluţiile sunt similare cu cele din Germania.

Şi totuşi, după cum confirmă Poliţia, există ţări în care violenţele iau dimensiuni şi mai mari. În Germania nu s-au înregistrat, încă, din fericire, morţi în timpul violenţelor din stadioane. Desfiinţarea locurilor în picioare, însă, nu s-a dovedit a fi o soluţie de limitare a violenţelor, spune Volker Lange de la Poliţia kölneză.

Ceea ce a dat, în schimb, rezultate, a fost intervenţia suporterilor paşnici, care au încercat, în tribune, să-i domolească pe cei violenţi.