Supraîncărcare istorică: Germania şi ziua de 9 noiembrie

9 noiembrie e, categoric, o zi supraîncărcată istoric. Acum 15 ani a căzut în fine zidul despărţitor al Berlinului, şi odată cu el, Cortina de fier. Evenimentul avea să ducă nu numai la reunificarea Germaniei, la 3 octombrie 1990, ci şi să schimbe faţa lumii. Harta ei politică avea să se delesteze de povara lagărului comunist edificat în estul Europei. Războiul rece a luat sfîrşit atunci.

Că 9 noiembrie are o semnificaţie specială pentru germani se ştie din 1918. La finele primului război mondial Philipp Scheidemann, un om politic social-democrat, proclama în această zi de toamnă republica, şi punea astfel capăt imperiului wilhelminic.

Monarhiei avea să-i urmeze democraţia. Avea să fie însă una fragilă, care s-a impus, de la bun început, extrem de greu. Atît extrema stîngă cît şi extrema dreaptă au încercat din capul locului s-o lichideze. In aceiaşi zi de 9 noiembrie, dar 5 ani mai tîrziu, Hitler şi naziştii săi porneau în marş, la Muenchen, să-i facă de petrecanie. Naţional-socialismul a eşuat atunci, doar pentru a a acapara puterea, în mod legal de această dată, 10 ani mai tîrziu. Această victorie avea să provoace şi ce mai amplă catastrofă prin care a trecut omenirea: Holocaustul, săvîrşit în timpul celui de-al doilea război mondial. In drum spre exterminarea sistematică a populaţiei evreieşti din Europa, evreilor li s-au răpit rînd pe rînd, toate drepturile. La 9 noiembrie 1938 au fost incendiate sinagogile de pe întreg teritoriul Reichului. Magazinele evreişti au fost jefuite, o sută de evrei ucişi, nenumăraţi alţii maltrataţi, aproape 30.000 de credincioşi mozaici fiind deportaţi în lagăre de concentrare. In mod cinic, pogromul la scară naţională a fost poreclit "noaptea de cristal", devenind un soi de probă generală pentru Holocaust. Robert Ley, unul dintre liderii nazişti nu s-a ascuns după deget, clamînd atunci: „Iuda trebuie să cadă, Iuda trebuie şi va fi nimicit, această e credinţa noastră sfîntă”. Data de 9 noiembrie 1938 este, ca atare, în seria datelor fatidice şi cea mai atroce.

Nici un contrast nu poate fi mai puternic, decît cel faţă de ziua de 9 noiembrie 1989, cînd s-a prăbuşit zidul berlinez. Expresia cea mai frecvent rostită în acea noapte de pomină a fost "nebunie". Căderea zidului fusese pregătită de lunile de zile de proteste anticomuniste paşnice articulate prin refugierea în masă a turiştilor estgermani cerînd să plece în vest care ocupaseră ambasadele Germaniei federale din diverse state esteuropene.

Crescînda presiune avea să spargă, la 9 noiembrie, rezistenţa regimului, obligîndu-l să deschidă graniţa cu vestul. Zeci de mii de oameni aveau să ia cu asalt trecerile de frontieră din Berlinul divizat. După această noapte a nopţilor, dictatura comunistă nu s-a mai putut menţine, prima gaură din zid producînd implozia unui sistem de multă vreme putred. 9 noiembrie schimbase pentru a patra oară soarta germanilor, de această dată într-un mod pe deplin fericit, oricare vor fi fost greutăţile care au urmat unificării celor două state germane postbelice.