"Suprarealismul" partidului de guvernământ

Ştirea potrivit căreia România ar putea ieşi din recesiune îi va oferi un avantaj primului ministru Emil Boc, care a fost criticat, printre altele şi pentru prezumtiva stângăcie a politicilor sale economice. În cadrul PDL au existat de altfel două feluri de critici: unele au exprimat îngrijorarea faţă de duritatea unor măsuri ca tăierea pensiilor, aşa cum a făcut bunăoară Ioan Oltean, acum trecut în tabăra primului ministru, altele au criticat tocmai nehotărârea unui cabinet care în sinea sa nu s-ar fi despărţit niciodată de o viziune de stânga.

Sunt destui militanţi ai PDL care contestă primului ministru apartenenţa naturală la dreapta liberală, în ciuda faptului că Emil Boc a căutat să acopere handicapul printr-o retorică foarte agresivă la adresa a ceea ce el a numit „socialismul” opoziţiei.

Aşadar, în contextul unor ştiri economice mai bune, primul ministru ar putea scăpa de anumite reproşuri. Ceea ce îl dezavantajează însă cu siguranţă este faptul că lasă impresia că întreaga politică guvernamentală s-ar face peste capul său. Pe de parte, anunţurile majore le face preşedintele Traian Băsescu, iar pe de alta Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România.

În jurul acestui aspect se va da de fapt întreaga bătălie din cadrul partidului. Dacă la un moment dat au existat îndoieli, astăzi „tabăra Blaga” nu contestă politica Guvernului în fondul ei. De altfel, ca să combată aluziile adversarilor săi, el a admis că e bine că Preşedintele adoptă o politică economică foarte prudentă.

Vasile Blaga a spus astfel două lucruri: în primul rând a arătat că este solidar cu politica de austeritate, dezminţind insinuările rivalilor săi, iar în al doilea rând a sugerat că primul ministru nu ar fi adevăratul şef al Guvernului.

Problema partidului democrat liberal este că nu evoluează liber, fiind ţinut practic prizonier de preşedintele Traian Băsescu, care nu mai poate fi liderul de drept al partidului, dar care se ambiţionează să rămână conducătorul lui de facto. Efectele au un aspect nefiresc şi contrariant, aşa cum remarca şi deputatul european Cristian Preda, care spunea că PDL se complace într-o ambianţă „suprarealistă”.

Unii, spunea el, recent, justificând de ce se retrage din competiţie, îl critică pe primul ministru, dar nu oferă o alternativă la politicile guvernamentale, ceilalţi, în pofida evidenţelor, îi acuză pe primii de complicitate cu Opoziţia. A vorbi însă de „suprarealism”, bănuind partidul de evaziune în fantezie onirică, este tot o formă de evaziune, tot un fel de a evita să numeşti fără ocolişuri cauza acestei situaţii.

Cauza, pe care a deconspirat-o nu demult doar senatorul Radu F. Alexandru, este lipsa de libertate internă, ceea ce explică de ce nu există nici cea mai vagă dezbatere de idei în cadrul partidului şi de ce nici măcar un politolog titrat cum este Cristian Preda nu poate descrie lucrurile cu limpezime. Faptul că, după tot ce s-a întâmplat, Monica Macovei acceptă să candideze la o funcţie de prim plan, dezvăluie că s-a consolat cu absenţa dezbaterii şi că speră, pesemne, să impună anumite soluţii graţie influenţei reconfirmate a preşedintelui Traian Băsescu. Cu alte cuvinte, dacă nu a reuşit prin persuasiune, poate va reuşi prin constrângere.

Dar evident că aceasta nu poate fi o soluţie pe termen lung. Fără dezbatere şi în absenţa unei competiţii libere nu se poate decanta nici o soluţie viabilă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu