Susan Sontag - Reborn

De la prima la ultima pagină, cartea este străpunsă de îndoieli, de luptele cu sine şi cu lumea. Sunt destul de deşteaptă? Sunt frumoasă şi atrăgătoare? În primele rânduri nu se întrezăreşte nimic din personalitatea de mai târziu a marii autoare, intelectuale şi gânditoare profunde. Jurnalele timpurii o arată pe Susan Sontag înainte de a deveni icoana intelectualităţii americane.

Primele însemnări datează din 1947, când Susan Sontag abia împlinise 14 ani:

„Mai am puţin şi o iau razna. Am momente în care mă împleticesc deasupra unei prăpăstii fără fund".

Tânăra Susan nu se potrivea deloc în idila suburbană americană. De aceea, se visa cu ochii deschişi undeva în inima intelectuală a Europei, ancorându-se de volumele lui Platon, Hegel sau Rilke, volume consemnate cu pedanterie de-a lungul unor nesfârşite liste bibliografice, alături de neologisme şi de observaţii literare.

„Muntele vrăjit este cel mai bun roman pe care l-am citit. Delectarea paşnic-meditativă pe care mi-a prilejuit-o este extraordinară."

Un an mai târziu, Susan Sontag avea să-l viziteze pe veneratul autor al romanului, Thomas Mann. O mare decepţie. A plecat de la demiurgul literar cu impresia că a întâlnit un bătrân împăiănjenit în propriile concepţii. Din acest moment, viaţa lui Susan Sontag avea să oscileze constant între imagine şi realitate. Deşi şi-a descoperit din adolescenţă homosexualitatea, s-a căsătorit la vârsta de 17 ani cu profesorul ei. Despre căsnicie avea să scrie în jurnalul ei:

„Cine a inventat căsătoria, trebuie că a fost un adevărat sadic. Căsnicia este o instituţie a cărei singură menire este atrofierea sentimentelor".

La vârsta de 19 ani, Susan Sontag dă naştere singurului ei copil, un băieţel pe care-l părăseşte mai târziu în favoarea unei existenţe boeme la Paris. Naşterea şi eşecul mariajului sunt consemnate doar în treacăt în jurnalele ei, spre deosebire de analizele exhaustive despre Kant, Nietzsche etc. Dar tocmai omisiunile fac jurnalele ei atât de fascinante.

„Într-adevăr sunt destul de lipsită de sensibilitate faţă de alţi oameni, de ideile sau sentimentele lor, deşi sunt sigură că pot fi totuşi capabilă şi de o mare empatie şi intuiţie".

"Trebuie să râd mai puţin şi să citesc mai mult", îşi spune Susan Sontag şi-şi construieşte, intransigentă, o nouă faţă destinată vieţii publice.

„A scrie înseamnă a te risca, a te epuiza“, mai notează scriitoarea, lăsând să se întrevadă că în spatele faţadei sclipitoare se ascunde o mare solitudine. "Ştii unde sunt jurnalele", i-a şoptit fiului ei pe patul de moarte. Să fi fost un îndemn la publicare? Sau îi sugera să le distrugă pentru totdeauna, pentru a-i proteja pe veci intimitatea? Nu vom afla niciodată.

Autor: Aygül Cizmecioglu/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor: Cristian Ştefănescu