1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Suspiciuni privind înţelegeri orizontale în domeniul energiei

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu6 noiembrie 2007

Asociaţii pentru protecţia consumatorilor şi politicieni au revendicat o intervenţie mai dură împotriva concernelor energetice germane, în contextul suspiciunilor privind acorduri de menţinere a preţurilor de livrare.

https://p.dw.com/p/C3WA
Imagine: dw-tv

Preşedintele Asociaţiei federale a oficiilor pentru protecţia consumatorilor, Gerd Billen, a reliefat chiar şi posibilitatea dizolvării celor 4 concerne germane în unităţile lor componente.

„E.ON, RWE, Vatenfall şi EnBW nu au dreptul la monopolul producţiei şi livrării de energie electrică”, a declarat Billen pentru cotidianul Bild. „Necesară ar fi o modificare a legilor concurenţei şi forţarea celor 4 granzi la vânzarea centralelor”, a mai adăugat acesta.

Concernele sunt acuzate de creşteri artificiale ale preţurilor, prin comercializarea energiei electrice din centralele care au costuri de producţie ridicate. „Dacă un concern vinde intenţionat energia scumpă şi nu pe cea ieftină, atunci suntem martorii unei manipulări a pieţei”, a mai spus Billen.