1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Târgul IFA, la cotă maximă

Ovidiu Suciu3 septembrie 2007

Săli de expoziţie pline, clienţi şi expozanţi mulţumiţi – aceasta este situaţia la Târgul de Electronică şi Telecomunicaţii de Divertisment de la Berlin, IFA, cea mai mare manifestare de acest tip din lume.

https://p.dw.com/p/Bb1j
Standul TV Panasonic de la IFA BerlinImagine: AP

După trei zile de expoziţii, practic la jumătatea târgului, acesta se dovedeşte o afacere foarte bună pentru industria de profil, care s-a bucurat de o revenire semnificativă în ultimul an. De la deschidere, peste 100.000 de vizitatori au venit să vadă noile apariţii din domeniul electronicii de divertisment, un număr mai mare decât în aceeaşi perioadă a manifestării de anul trecut. Organizatorii se aşteaptă la încheierea de afaceri în valoare de 2,6 miliarde de euro, până pe 5 septembrie, ultima zi a târgului. Cifra este, de asemenea, mai mare decât recordul de anul trecut. De altfel, târgul a debutat cu un record – peste 1200 de expozanţi din 32 de ţări.