1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Tăriceanu vs Băsescu

Horaţiu Pepine6 aprilie 2006

Dosarele de securitate au reuşit sa incendieze viaţa publică românească. Marţi primul ministru a fost nevoit să dezmintă acuzaţiile referitoare la o colaborare a sa cu Securitatea.

https://p.dw.com/p/B304
Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu la summitul UE din luna martie
Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu la summitul UE din luna martieImagine: AP

Acuzatorul a fost Corneliu Turianu, propus de PD în CNSAS şi pînă ieri preşedintele instituţiei. După ce, constrîns de presiunile publice, şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte Corneliu Turianu a spus la un post de televiziune că şi primul ministru Călin Popescu Tăriceanu ar avea dosar de informator la Securitate. Afirmaţia a fost prompt dezminţită de cercetătorii de la CNSAS care au arătat că nu există nici un dosar în depozitul de la Popeşti-Leordeni cu privire la primul ministru şi că, prin urmare, Turianu nu este îndreptăţit să invoce surse din CNSAS. Dar dezminţirea principală a sosit chiar din partea primului ministru:

“Vreau să declar foarte limpede şi fără echivoc: nu am fost colaborator al Securităţii, nu am avut nici o legătură cu această instituţie”. A spus ieri Călin Popescu Tăriceanu la televiziunea publică

Primul ministru a cerut de altfel oficial CNSAS să intreprindă o nouă verificare şi să publice rezultatele. Gestul de marţi, aproape neverosimil, al lui Corneliu Turianu, sugerează încă o dată că adevărata luptă care se desfăşoară îi are ca protagonişti pe primul ministru şi pe preşedintele Traian Băsescu. Primul ministru este consiliat de Marius Oprea care a depus mărturie împotriva lui Traian Băsescu în procesul acestuia cu Mugur Ciuvică. Acesta publicase documente care conţineau indicii indirecte că actualul preşedinte ar fi colaborat cu Securitatea. Aşadar în zestrea de dosare de la SRI s-ar găsi şi dosarul pe care Traian Băsescu nu l-ar dori deconspirat. Acest lucru ar explica şi poziţia confuză a Preşedintelui faţă de CNSAS şi adversitatea discretă faţă de Constantin Ticu Dumitrescu care şi-a manifestat ataşamentul faţă de grupul ostil de la liberali. Aşadar liberalii l-ar putea doborî pe Preşedinte cu ajutorul dosarelor şi graţie unei legi a lustraţiei. Faptul că judecătorul Turianu a contra-atacat, acuzîndu-l pe primul ministru, a părut mai curînd un gest menit să creeze confuzie şi să discrediteze complet subiectul. De fapt, primul ministru, criticat în atîtea rînduri de Preşedinte pe tema relaţiei cu Dinu Patriciu şi a toleranţei sale faţă de afacerile neortodoxe, pare acum pe punctul de a-şi lua revanşa.

Călin Popescu Tăriceanu şi-a formulat programul marţi, la postul public de televiziune, cu adresă implicată la toţi actorii importanţi:

“Ca prim ministru, m-am pronunţat fără echivoc atît pentru deconspirarea dosarelor foştilor colaboratori ai Securităţii , m-am pronunţat pentru condamnarea publică a Comunismului din partea Statului român, m-am pronunţat pentru adoptarea cît mai curînd a legii lustraţiei”.

Aşadar şeful Guvernului se pronunţă pentru lustraţie şi deconspirarea colaboratorilor Securităţii. Dar, atenţie, nu şi a ofiţerilor de Securitate. Primul ministru, prudent, a omis să vorbească despre deconspirarea Securităţii, cerînd urmaşilor acesteia, în mod indirect, să rămînă neutri în lupta sa împotriva Preşedintelui.