1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Tensionarea relaţiilor dintre Washington şi Teheran

13 octombrie 2011

Secretarul american al Justiţiei, Eric Holder, şi directorul FBI, Robert Müller, au anunţat recent că au descoperit un complot iranian, care prevedea asasinarea ambasadorului Arabiei Saudite la Washington.

https://p.dw.com/p/12rJW
Imagine: picture-alliance/dpa

Fostul preşedinte al Statelor Unite, George W. Bush a pornit războiul din Irak bazându-se pe o minciună. Liderul american a propagat ştirea potivit căreia Irakul ar deţine arme de distrugere în masă. Informaţiile proveneau de la un informator irakian considerat a fi de încredere. Mai târziu s-a dovedit că informatorul cu pricina nu era altceva decât un mincinos notoriu.

Astăzi, istoria se repetă iar guvernul de la Washington vorbeşte din nou de arme de distrugere în masă. De această dată din Iran, stat ai cărui conducători au încercat să-l asasineze pe ambasadorul saudit la Washington cu ajutorul unei bombe plasate într-un restaurant de lux din apropiere de Casa Albă unde înaltul diplomat era oaspete. Operaţiunea a fost prezumtiv organizată de nişte membriai unui cartel de droguri din Mexic.

Barack Obama transmite mesajul că Ayatollahul iranian Khamenei şi preşedintele Iranului Mahmud Ahmadinejad sunt între timp atât de înfumuraţi încât cred că pot asasina cu uşurinţă reprezentanţi importanţi ai partenerilor comerciali ai Statelor Unite chiar în centrul Washingtonului. Acest mesaj al liderului Casei Albe este cel puţin la fel de periculos ca cel transmis de George W. Bush înainte războiului din Irak din 2003.

Actualul preşedinte als Statelor Unite nu este atât de agresiv ca predecesorul său, însă Secretarul de Stat american, Hillary Clinton şi Secretarul american al Justiţiei, Eric Holder îşi asumă un risc semnificativ prin declaraţiile lor. Chintesenţa declaraţiilor publice este: "Teroriştii de la Teheran şi constructorii lor de bombe sunt imprevizibili şi pot lovi oricând şi oriunde!" Iar cel care poate lovi oricând şi oriunde trebuie oprit.

Un atac armat al Statelor Unite împotriva buncărelor de arme şi armament ale Iranului devine din ce în ce mai probabil. În acelaşi timp însă, un conflict armat este ultimul lucru de care are acum nevoie atât Orientul Apropiat cât şi America, nemaivorbind de comunitatea internaţională şi aşa zguduită de criză.

Vorbele pot fi arme iar armele pe care secretarul de stat, şeful justiţiei şi directorul FBI la îndreaptă retoric spre Teheran sunt deosebit de tăioase. Astfel de atacuri verbale sunt nu numai periculoase ci ar trebui să fie inacceptabile pentru un laureat al premiului Nobel pentru Pace precum Barack Obama.

Autor: Ralph Sina/ M.P.
Redactor: Rodica Binder