Tensiuni în relaţiile dintre Europa şi Iran

La sfîrşitul anului trecut, miniştrii de externe francez, german şi britanic au împiedicat în ultimul moment o escaladare a conflictului privind programul nuclear iranian. Ei au reuşit să convingă guvernul de la Teheran să semneze protocolul suplimentar la Acordul de neproliferare a armelor atomice. Iranienii s-au declarat dispuşi să înlesnească Agenţiei Internaţionale pentru energie atomică de la Viena control nelimitat al instalaţiilor atomice şi să blocheze toate activităţile destinate îmbogăţirii uraniului. Europenii au promis la rîndul lor să nu aducă în faţa Consiliului de Securitate al ONU “cazul Iran”, ci să-l menţină sub responsabilitatea autorităţilor de la Viena. A fost de asemeni schiţată perspectiva ca Iranul să fie sprijinit cu tehnologii înalte pentru folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice.

Toate acestea nu au dus la nimic. Teheranul a tăinuit faptul că şi după semnarea acordului a continuat să construiască centrifuge care pot fi folosite la îmbogăţirea uraniului. Ca urmare a declaraţiilor false ale guvernului iranian, a crescut enorm neîncrederea şi iritarea europenilor. Totuşi, deocamdată nu au fost decise măsuri severe. Europa vrea să aştepte raportul Agenţiei pentru energie atomică, ce va fi prezentat în septembrie. Dacă acesta va fi negativ, atunci europenii se vor ralia la atitudinea americanilor şi vor fi pentru aducerea cazului în faţa Consiliului de Securitate.

Washington-ul este convins că se va ajunge aici. Sprijinindu-se pe declaraţiile Israelului, Statele Unite acuză de mult Iranul că nu urmăreşte prin programul nuclear scopuri paşnice, ci intenţionează să devină putere nucleară regională. Statele Unite acţionează de aceea pentru supunerea acestui caz deciziei Consiliului de Securitate. Deşi, dată fiind evoluţia evenimentelor din Irak, a mai slăbit “entuziasmul” pentru abordarea acestui al doilea candidat. Se pare că Washington-ul a abandonat ideea de a se “ocupa” de Iran, cea de-a doua adresă de pe “axa răului” definită de Bush.

La Teheran, problema a devenit de mult o chestiune de mîndrie naţională. Mai ales după alegerile parlamentare din februarie, care au consolidat puterea forţelor conservatoare. De altfel, Iranul nu dă deloc dovadă de abilitate. Colportări ascunse şi ameninţări cu anularea acordului încheiat anul trecut au darul să întărească suspiciunile europenilor şi argumentele americanilor. Iranul nu a înţeles un lucru: Cu puţin ar putea obţine mult. Căci europenii vor cu tot dinadinsul să demonstreze Washington-ului că diplomaţia poate realiza mai mult decît demonstraţiile de forţă. Europenii şi-ar respecta promisiunile făcute Teheranului de a deveni parteneri şi în alte domenii. Din păcate, însă, Iranul nu vine în întîmpinarea Europei.