Tensiunile economice transatlantice: dragoste cu năbădăi

Temele de discordie se succed cu o repeziciune mai mare decât periodicitatea summiturilor UE-SUA, programate la fiecare jumătate de an. La Shannon, în Irlanda, discuţiile euro-americane se vor concentra tot pe chestiunile de ordin economic. Sau, mai bine zis, pe tensiunile de natură economică.

Conservatorii de la Washington au o vorbă: ”Nu am dus un război de independenţă pentru a ne lăsa iarăşi impozitele la dispoziţia Europei”. În spatele acestei vorbe se ascunde, însă, un prelungit diferend comercial între Uniunea Europeană şi Statele Unite. Legislaţia americană permite exportatorilor să îşi comercializeze produsele prin diferitele paradisuri fiscale. Antreprenorii fac, astfel, economii de circa 30%. Aceasta înseamnă, în cazul unor giganţi cum sunt Boeing sau Microsoft, miliarde de dolari. În atari condiţii, preţul de vânzare a produselor americane este, implicit, mai redus. Concurenţă mult prea serioasă pentru europeni. Aceştia din urmă se străduie, de ani de zile, să obţină interzicerea unor asemenea practici în comerţul internaţional – dar Senatul Statelor Unite a prelungit până cel puţin în 2007 legea americană. Prin urmare, Uniunea Europeană a înaintat o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului şi a obţinut câştig de cauză. Aşadar, din martie, produselor americane (în domeniile textil, alimentar, electronic şi siderurgic) li se impun taxe vamale punitive la intrarea în Europa. Cu toate acestea, prea multe nu se mişcă, dincolo de Ocean.

Relaţia euro-americană este, până la urmă, un fel de dragoste cu năbădăi. Ba depune Uniunea Europeană o plângere despre comportamentul Statelor Unite, ba, dimpotrivă, americanii se plâng de europeni. Alimentele modificate genetic, de exemplu. Americanii au contestat interdicţia impusă de europeni organismelor modificate genetic. Comisia Europeană a acceptat, în luna mai, un compromis. Anumite plante şi alimente au, totuşi, acces pe piaţa comunitară.

În privinţa arsenalelor, Europa este cea care se simte nedreptăţită. Există o iniţiativă intitulată ”Buy America” prin care se impune ridicarea de la 50 la 65% a procentului de arme fabricate în Statele Unite comercializate. Această iniţiativă conservatoare nu are susţinere, însă, nici din partea Casei Albe – nu în ultimul rând pentru că un asfel de gest ar reduce şansele de achiziţionare a unor produse cu preţuri mai scăzute.

Şi ar mai fi şi cearta pe tema reconstrucţiei Irakului. Statele Unite refuză să accepte participarea unor firme din ţările ce s-au opus războiului. La acest capitol, medierea Organizaţiei Mondiale a Comerţului iese din calcul. Irakul nu este membru al forului internaţional.

În privinţa aeronauticii, drumurile merg în direcţii diferite. Sigur, există o serie de acorduri ”Open-Sky” încheiate de Statele Unite cu unele ţări membre ale Uniunii, însă europenii, care doresc un acces mai substanţial pe piaţa americană al companiilor de pe Bătrânul Continent.

Altfel, pe agenda Ogranizaţiei se află cel puţin zece dosare de litigii euro-americane. Sigur, până la urmă, comerţul dintre cele două blocuri nu depinde prea tare de o decizie a unui arbitru. În plus, Uniunea Europeană ar intenţii serioase, poate chiar uşor utopice: unificarea pieţelor transatlantice. Un consiliu de experţi ar urma să studieze acest subiect. Şi va avea o misiune dificilă: despre un schimb liber de mărfuri, servicii, capital şi persoane între Europa şi Statele Unite nu se prea poate vorbi, la ora actuală.