Teodor Baconschi a fost judecat greşit

Modul lipsit de eleganță în care a fost demis i-a atras lui Teodor Baconschi o umbră de simpatie. E firesc, pentru că, în mod cert, i s-a făcut o nedreptate. Așa cum a remarcat toată lumea, dacă primul ministru, Emil Boc, ar fi luat în serios manifestațiile din Piața Universității, ar fi demisionat el însuși. Din perspectiva conflictului social aflat în plină desfășurare, demiterea lui Teodor Baconschi a fost un sacrificiu lipsit de sens.

Dar nu este prima dată când Teodor Baconschi e judecat în mod neadecvat. A fost aproape o regulă să i se impută eșecuri care nu țineau de competențele sale reale ori să i se intenteze procese pe teme imponderabile. Antipatic pentru stânga neomarxistă (CriticAtac) ca și pentru liberalismul de stânga (mult mai bine reprezentat, dar difuz), odios pentru grupurile ecologiste și militant atee (Remus Cernea, umanitariștii și fundațiile aferente), de-a dreptul insuportabil pentru cercurile feministe de toate nuanțele, dușman politic declarat pentru gardienii corectitudinii politice, fostul ministru nu a fost niciodată evaluat cu luciditate calmă, ci mereu cu furie și circumspecție ideologică.

Teodor Baconschi a făcut cu siguranță figura unui ”reacționar”, dar unul care n-a avut curajul să-și susțină ”abaterile ” cu farmec și convingere. Cu excepția ultimului episod al ”mahalalei inepte”, a bătut în retragere, recurgând la tot soiul de subterfugii. Dar mai grav decât toate, a fost faptul că n-a câștigat încrederea propriei tabere, aceea a conservatorilor creștini.

E greu de explicat, dar cu siguranță o cauză importantă a fost afilierea sa necondiționată la politica unui președinte perceput ca agent al neoliberalismului. Așa se face că a rămas complet fără apărare, fiind primul sacrificat de o echipă cinică, preocupată de propria supraviețuire.

Bilanțul eșecurilor diagnosticate greșit este substanțial. I s-au reproșat mai întâi declarațiile privitoare la caracterul genetic al infracționalității. Dar scandalul ideologic a camuflat infracționalitatea reală (și nu prezumată) a imigranților români și modul nehotărât și confuz în care Guvernul a abordat această problemă.

Nu conjecturile ministrului erau atunci prioritare, ci evaluarea corectă a situației și formularea unui răspuns potrivit. Ce să faci cu rețelele de cerșetori organizați, cu traficul de persoane, cu frauda fiscală și, nu în ultimul rând, cu agresivitatea latentă a acestor activități ilegale?

Ministrul de Externe nu are însă nici o prerogativă în acest domeniu al justiției și afacerilor interne. Miniștrii de resort în schimb au lăsat ca relațiile româno-franceze (și cu UE în general) să evolueze în mod catastrofal. Așa cum se știe, mai multe state europene au susținut tacit poziția Parisului, ajungându-se la blocarea dosarului Schengen.

În strânsă legătură cu evoluția raporturilor româno-franceze i s-a reproșat ministrului de Externe că nu a reușit să îmbunătățească imaginea românilor din străinătate. Nu există o idee mai greșită și mai larg răspândită decât aceasta. Ministerul de Externe își propune pe bună dreptate să promoveze valorile românești, dar nu i se poate cere să camufleze infracționalitatea sau să o prezinte într-o lumină mai blîndă.

De asemenea, i se impută fostului ministru că nu a reușit să convingă toate țările occidentale să ridice restricțiile de pe piața muncii. În realitate, niciodată diplomația românească nu a depus mai multe diligențe. Ba dimpotrivă, insistența a fost cu totul exagerată nu doar pentru că statele gazdă își au propriile lor dificultăți, dar și pentru că a creat impresia că guvernul de la București caută să scape facil de responsabilitățile față de proprii șomeri.

Ar putea să pară demagogică, dacă nu e cu totul candidă, și afirmația că Teodor Baconschi nu a reușit eliminarea vizelor pentru SUA. Se știe însă că Washingtonul are în această privință o politică riguroasă și bine planificată și că nu va face niciodată derogări în ciuda oricăror insistențe. Opinia publică românească trăiește cu o impresie greșită provocată poate și de declarațiile președintelui Traian Băsescu care anunțase că va cere ridicarea vizelor ca recompensă pentru participarea la războiul din Irak.

Și totuși, ministrul a făcut cel puțin o gravă eroare, care a rămas mai curând necomentată. Confruntat cu eșecul Schengen, ex-ministrul Teodor Baconschi a sugerat că va condiționa admiterea Croației în UE de admiterea României în spațiul de liberă circulație. Deși ulterior a retractat, a fost evident că sugerase o politică de șantaj. Ca postură morală, declarația sa, susținută aluziv și de alți oficiali români de rang înalt, făcuse cea mai proastă impresie.

Ministrul Teodor Baconschi a fost judecat adesea idiosioncratic, a fost condamnat pentru culpe imaginare sau delicte de opinie, în schimb adevăratele sale erori au fost trecute cu vederea în virtutea unei prost înțelese solidarități naționale.

Autor:Horațiu Pepine
Redactor: Rodica Binder