1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Test de stres la reactoarele din UE

16 martie 2011

Miniştrii europeni de resort au decis, în cadrul unei reuniuni prezidate de Comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, verificarea comună a tuturor centralelor nucleare din Europa.

https://p.dw.com/p/10ZlX
Günther Oettinger, Comisarul european pentru energieImagine: dapd

Japonia a determinat, involuntar, un important progres în Europa: pentru prima oară vor fi supuse toate centralele nucleare europene unui test de stres, după cum au hotărât miniştrii europeni ai Energiei în cadrul unei reuniuni extraordinare, marţi (15.03.2011), la Bruxelles. Comisarul european pentru energie, germanul Günther Oettinger, s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut la iniţiativa Austriei.
Este vorba despre o reevaluare a tuturor riscurilor, după ceea ce s-a întâmplat în Japonia. Seisme, inundaţii, tsunami, atacuri teroriste, sistemele de răcire – toate aceste aspecte vor fi supuse unui test de stres, unei verificări complexe a sistemelor de securitate în baza unor criterii comune în cadrul UE“, a declarat Oettinger.

Oettinger: Teste şi pentru ţările în afara UE

Mai întâi urmează a fi elaborate criterii comune de verificare. Oettinger estimează că testele vor putea începe în cea de a doua jumătate a anului. Comisarul european speră să câştige şi interesul altor ţări din afara UE, precum Elveţia sau chiar Rusia. Companiile de electricitate afirmă mereu că centralele lor ar fi în siguranţă. Dar Johannes Teyssen, şeful concernului E.O.N., a manifestat o oarecare modestie la Bruxelles, declarând:
Am confirmat din nou că toate centralele atomice din întreaga Europă respectă normele corespunzătoare. Dar nu ne mulţumim doar cu atât. Şi, da, trebuie să tragem învăţămintele necesare. Nu ne putem baza doar pe standardele de secutitate valabile“. Teyssen şi-a anunţat întregul sprijin pentru această iniţiativă.

De fapt, Comisia Europeană nu are dreptul de a interveni în domeniul energetic, şi nici în cel al securităţii, de altfel, care ţin de competenţa statelor membre. De aceea, Oettinger apreciază foarte mult disponibilitatea statelor de a colabora în această privinţă. În prezent, dacă un stat membru intenţionează să construiască o centrală nucleară, trebuie să înainteze, în prealabil, planurile Comisiei Europene. Aceasta le evaluează, recomandările Comisiei nu au însă caracter obligatoriu.

Teste pentru siguranţa populaţiei

Iniţiativa aparţine ministrului austriac al Mediului, Nikolaus Berlakovich, care a declarat la reuniunea miniştrilor de resort:
"Popoarele Europei sunt alarmate, de aceea trebuie să efectuăm rapid teste de stres. Şi băncile au fost supuse unor asemenea teste. Economia a profitat de pe urma lor. Acum au nevoie oamenii de un sentiment de siguranţă şi de aceea trebuie să testăm centralele“, a explicat Berlakovich.

În timp ce unele state europene, precum Germania, plănuiesc să renunţe, pe termen lung, la exploatarea energiei atomice, altele pun la cale revenirea la energia nucleară, precum Italia sau Polonia. Şi în România, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi Lituania urmează a fi construite noi reactoare nucleare.

În topul listei, în UE, se află Franţa cu 58 de reactoare nucleare, care produc 75% din volumul total al energiei sale. În paralel, Franţa exportă o mare parte din energie, de pildă în Italia. Şi Belgia produce mai multă electricitate decât are nevoie pentru propriul consum.

Autor: Christoph Hasselbach/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor: Robert Schwartz