Testul Ridzi

Liderii partidului de guvernământ sunt nevoiţi pentru prima dată să facă faţă unor grave acuzaţii de corupţie sau de complicitate morală, iar felul în care răspund, în care se apără, devine definitoriu pentru situarea lor politică.

În preajma congresului, politicienii cu ambiţii se poziţionează într-un fel sau altul şi nu întotdeauna este clar ce vor şi ce urmăresc, câtă vreme exprimarea lor este doar aluzivă. Există însă un test remarcabil, care limpezeşte mult situaţia. E vorba de cazul Ridzi. Din felul în care combatanţii se plasează faţă de cazul Ridzi reiese clar care este culoarea lor politică.

Duminică, de exemplu, într-o postare pe blogul său politic, vicepreşedinta PDL, Raluca Turcan, a lansat un adevărat ultimatum propriului partid, cerându-i să ia o decizie în cazul Păsat:

„PDL trebuie să ia o decizie în cazul Păsat, prin care să dea un semnal clar electoratului de dreapta că se delimitează de practicile cu care s-a identificat ani de zile, PSD şi stânga. Votul de săptămâna trecută din cazul Păsat riscă să pară pentru electoratul de dreapta un tip de gest politic profund criticabil, de gen Mătuşa Tamara, pentru care era criticat PSD”.

În acest text categoric, Raluca Turcan nu suflă nici o şoaptă despre cazul Ridzi. S-ar putea spune că nu era locul potrivit şi că a făcut-o cu altă ocazie. S-ar putea obiecta, de asemenea, că nu poţi reproşa cuiva ceea ce nu spune, ci doar ceea ce spune. În realitate, declaraţiile politice - mai ales cele redactate fără grabă pe bloguri - sunt mereu bine cântărite şi nu este deloc întâmplător că lipseşte orice referire la fostul ministru Monica Iacob Ridzi.

Se poate verifica uşor că, în ultimile săptămâni, politicienii PDL care mizează pe relaţia lor cu preşedintele Traian Băsescu caută să o protejeze pe Monica Iacob Ridzi şi să atenueze pe cât posibil scandalul legat de numele acesteia. Există o vădită diferenţă de tratament, pe care a iniţiat-o, prin semitonuri, preşedintele însuşi.

Acuzaţiile sale sonore îndreptate împotriva CSM-ului, focalizarea preponderentă a discursului pe responsabilitatea Justiţiei, în contextul raportului CE, aveau efectul de a lăsa în penumbră cazul Ridzi. În mod riguros verificabil, aceiaşi politicieni care afişează o neglijenţă candidă în ce o priveşte pe fosta ministresă au devenit de o intransigenţă iacobină cât priveşte situaţia deputatului Dan Păsat.

Cu toate acestea, nu cazul Păsat este mai grav, ci cazul Ridzi. În dosarul celei care a deţinut portofoliul tineretului şi sportului, votul Camerei Deputaţilor a stopat o cercetare penală care ar fi putut duce la agravarea serioasă a acuzaţiilor şi a încadrării juridice. Este vorba de percheziţia informatică care deschidea o nouă pistă de investigaţie, poate mai fertilă decât cea dintâi.

Este adevărat că Parchetul a confiscat de la bun început computerele fostului ministru, dar nu putea face percheziţia sau, în orice caz, nu va putea invoca probele obţinute pe această cale fără aprobarea Parlamentului. Iată, aşadar, că dosarul Ridzi îşi urmează cursul, dar în condiţiile unei investigaţii foarte mult îngrădite.

În dosarul Păsat însă, ancheta judiciară n-a avut absolut deloc de suferit. Cererea Parchetului se referea la arestarea lui preventivă şi nu la cercetarea propriu-zisă. Or, deputatul Dan Păsat era cercetat de cel puţin un an de zile, iar în tot acest timp s-a aflat în libertate, aşa încât arestarea lui tardivă n-ar fi putut aduce nimic nou la dosar.

Testul Ridzi developează o situaţie complicată şi care nu lasă loc la prea multe speranţe: militanţii PDL loiali preşedintelui Traian Băsescu minimalizează cazul Ridzi şi apasă excesiv asupra cazului Păsat, adversarii lor de moment tac în ambele cazuri, căutând prin dubla lor omisiune să restabilească egalitatea de tratament, iar puţinii, foarte puţinii independenţi rostesc întregul adevăr cu voce tare. În discursul independent, “Ridzi” şi “Păsat” apar în aceeaşi propoziţie, fără complicate modalizări.

În orice caz, devine mai clar că un dosar cu adevărat apăsător ca acela al fostului ministru al tineretului este pus, uşor-uşor, în penumbră, prin luminarea excesivă a unui caz mai puţin grav. Adevărul despre ce se petrece la Bucureşti trebuie căutat tocmai în aceste semitonuri şi omisiuni interesate.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu