Theodor Herzl şi Israelul modern

Cu silueta sa delicată, părea opusul unui luptător, a unui combatant politic. Nimic nu anunţa, la începutul scurtei sale vieţi, că va declanşa la un moment dat o gigantică revoluţie spirituală, care, parţial postum, avea să modifice esenţial cursul istoriei politice a secolului XX contribuind la repunerea poporului evreu în drepturile sale naţionale fireşti.

German pînă în vârful unghiilor, asimilat complet, ziaristul austriac Theodor Herzl îşi începuse cariera intelectuală ca talentat redactor şi autor de foiletoane, foarte prizate de înalta societate vieneză. Tînărul Beniamin Zeev Herzl studiase la universitatea din Viena dreptul, istoria şi filosofia, îşi germanizase numele, devenind Theodor şi se consacrase literelor. Frecventând asiduu saloanele literare ale Vienei, devenise prozator şi dramaturg, dedicat cu trup şi suflet pasionantei vieţi culturale a capitalei imperiale austriece. Subiectul iudaismului nu-l interesa de loc. Pînă când, aflat în calitate de corespondent al ziarului său, la Paris, avea să asiste la scandalosul proces Dreyfus.

Înscenarea judiciară antisemită, care avea să ducă la condamnarea pentru spionaj a unui nevinovat militar francez, de religie evreiască, iar apoi la scindarea Franţei în ”dreyfusarzi” şi ”antidreyfusarzi”, în republicani democraţi şi antisemiţi naţionalişti şi regalişti avea să-i provoace şi lui Herzl o traumă de proporţii. Subita explozie de naţionalism extremist şi de antiudaism dintr-o Franţă democratică, civilizată şi occidentală cuplată cu anvergura fără precedent a pogromurilor şi masacrelor antievreieşti din mai puţin civilizata Rusie şi din Basarabia timpului avea să declanşeze în Herzl o laborioasă meditaţie. La capătul acestui proces, Herzl avea să dea publicităţii istorica sa carte programatică, intitulată ”Der Judenstaat”, statul evreilor.

Raţionamentul său e simplu de reconstruit. Dată fiind imposibilitatea dezvoltării fireşti, la adăpost de antisemitism, deci de ură de rasă, religioasă ori naţională, a minorităţilor evreieşti lovite de această ostilitate medievală atât în statele europene răsăritene cât şi în cele occidentale, în dictaturi, dar şi în democraţii era vădit nevoie de o soluţie urgentă. Se impunea în speţă crearea unui stat evreiesc modern, în măsură să pună capăt celor două mii de ani de exil al poporului Cărţii, care dăruise omenirii Biblia şi religia monoteistă.

Şocat de setea de sânge a antidreyfusarzilor, care strigau din răsputeri ”moarte evreilor”, Herzl nu s-a mulţumit să-şi scrie cartea, ci, înţelegând că multinaţionala molimă a antisemitismului reclamă o soluţie internaţională, s-a aruncat într-o luptă aparent lipsită de orice şansă pentru a obţine un improbabil sprijin necesar creării statului evreu modern. Transformat din scriitor în organizator, dintr-un om al cuvântului, într-un om al faptei, Herzl nu s-a lăsat descurajat de dispreţul general. Cancelariile europene la uşa cărora bătuse insistent îl snobaseră, considerîndu-l autorul unei utopii. Cu similar dispreţ i-au replicat la solicitările sale de fonduri şi mulţi oameni de afaceri.

Herzl s-a adresat evreilor. In 1897 Herzl şi prietenul său, medicul şi ziaristul Max Nordau, au convocat la Basel, în Elveţia, primul congres sionist. Intoarcerea în Sion, în biblica partrie evreiască, din care urmaşii lui Avraam, Itzak şi Iacov-Israel, ai lui Moise şi ai regelui David fuseseră alungaţi de romani, acum 2 milenii, avea să prindă contur. Nu fără greutăţi chiar din partea unor cercuri şi curente de gândire evreieşti antisioniste, fie de stânga, socialiste, fie religioase, mozaice. Unii se temeau că sionismul ar putea obstrucţiona integrarea evreilor în societăţile occidentale. Alţii pretindeau că repatrierea ar deturna atenţia de la necesitatea revoluţiei socialiste mondiale. In fine, unii evrei religioşi se temeau că revenirea în Ţara Sfântă, pentru care continuau să se roage după de 2 mii de ani de exil, ar putea fi precipitată şi ar obstrucţiona providenţa, fiind realizabilă abia după venirea lui Mesia, unsul lui D-zeu.

Cu o energie extraordinară, Herzl a reuşit să-şi impună ideea, depăşind rând pe rând toate aceste obstacole dure. Dar, trecut în eternitate la numai 44 de ani, vizionarul gânditor şi om politic n-avea să apuce să-şi vadă visul transpus. Abia în 1917, la 13 ani de la decesul său, declaraţia Balfour avea să recunoască dreptul la repatriere a poporului evreu. Abia în 1947, după exterminarea evreilor europeni de către nazişti şi aliaţii lor, Naţiunile Unite aveau să adopte la rîndul lor decizia de creare a Israelului modern, prin rezoluţia Adunării Generale ONU de reîmpărţire a Palestinei. Abia în anul de graţie 1948, avea să reapară pe glob Israelul modern, statul evreiesc definit de Scrierile Sfinte, dar şters de pe harta lumii de imperiul roman cu 2 milenii înainte.

Ar fi foat oare posibilă această miraculoasă reapariţie fără contribuţia lui Herzl? Trupul său neînsufleţit a fost reînhumat în 1949, fiind transportat de la Viena, pe muntele care-i poartă numele. Muntele Herzl, din Ierusalim.