1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Thomaskirche şi oraşul Leipzig - centre ale muzicii luterane

Medana Weident22 martie 2012

Anul jubiliar "Thomana 2012" e bogat în evenimente care marchează împlinirea a 800 de ani de la înfiinţarea renumitei Biserici Sf. Toma din Leipzig, a nu mai puţin celebrului cor de băieţi al acesteia

https://p.dw.com/p/14P4u
Celebrul Thomanerchor în incinta Bisericii Sf. Toma din LeipzigImagine: picture-alliance/dpa

Momentele de vârf se desfăşoară chiar în aceste zile. După revenirea la Leipzig a celebrului Thomanerchor din turneul jubiliar efectuat în Marea Britanie, Japonia şi Coreea, a fost inaugurată, pe 19 martie, la Muzeul de Istorie din Leipzig, o expoziţie specială cu titlul "Cantate!", fiind lansat totodată un volum de 500 de pagini, conţinând rezultatele celor mai recente cercetări în domeniu. O zi mai târziu a avut loc în Biserica Sf. Toma, în prezenţa unui public foarte numeros şi a unor invitaţi de onoare, între care şi noul preşedinte al Germaniei, Joachim Gauck, un act festiv. Au concertat corul bisericii alături de Gewandthausorchester - ansamblul Filarmonicii din Leipzig.

Pastorul Joachim Gauck, de foarte curând cel de-al 11-lea preşedinte al Germaniei Federale, figură proeminentă a Revoluţiei Paşnice din fosta RDG, oraşul Leipzig jucând un rol important în acele zile fierbinţi de toamnă ale anului 1989, a fost vădit impresionat. Gauck s-a declarat extrem de bucuros că tocmai acest eveniment a deschis agenda sa oficială de nou şef al statului.

Sachsen/ Bundespraesident Joachim Gauck (vorn) und der saechsische Ministerpraesident Stanislaw Tillich (CDU) kommen am Dienstag (20.03.12) in Leipzig anlaesslich des Festaktes zum 800-jaehrigen Bestehen des Thomanerchores und der Thomasschule in die Thomaskirche. Es ist Gaucks erster offizieller Termin ausserhalb Berlins nach der Amtsuebernahme. (zu dapd-Text) Foto: Sebastian Willnow/dapd
Preşedintele federal Joachim Gauck îi felicită pe tinerii membri ai corului de băieţiImagine: dapd

O mare serbare populară şi concerte suţinute de Gewandhausorchester şi de Thomanerchor alături de alte coruri renumite - Dresdner Kreuzchor, Regensburger Domspatzen şi cel al King's College din Cambridge -completează programul omagial. Un loc de frunte în anul jubiliar "Thomana 2012" îl ocupă, cum e şi firesc, muzica lui Johann Sebastian Bach.

Bach a marcat profund viaţa muzicală din Leipzig

Între 1723 şi 1750, Joahnn Sebastian Bach a fost cantor la Thomaskirche din Leipzig, a cântat la vestita orgă a acestei biserici, a dirijat corul de băieţi şi a compus piese religioase de o inestimabilă valoare. Bach a fost foarte prolific. Se pare că, cel puţin în primii ani ai activităţii sale la Leipzig, compunea cam o cantată pe săptămână. Celebrul compozitor baroc îşi doarme somul de veci chiar sub lespezile Bisericii Sf. Thomas, muzica sa atrăgând an de an, numeroşi turişti de pretutindeni în metropola saxonă. Unul din importantele evenimente ale oraşului este, fără îndoială, Festivalul Bach, care anul acesta se defăşoară în perioada 7 - 17 iunie.

Leipzig Bach Denkmal
Statuia lui Bach din faţa bisericii Bisericii Sf. Toma din LeipzigImagine: picture alliance/dpa

Thomanerchor este nu doar unul din cele mai apreciate coruri din lume ci şi unul dintre cele mai vechi. El e alcătuit din aproximativ 100 de băieţi între 10 şi 18 ani, care pe lângă o intensă activitate desfăşurată atît la Thomaskirche, cît şi la cea de-a doua importantă biserică din Leipzig, impresionanta Nikolaikirche, susţin anual concerte în întreaga Germanie şi diferite colţuri ale globului. De altfel şi şcoala în care aceştia învaţă - Thomasschule - este la rândul ei una dintre cele mai vechi şcoli publice de Germania.